Iată o ştire care spune multe despre cât de mult le pasă târgumureşenilor de oraşul în care trăiesc: (sursa: Radio Tîrgu-Mureş, sublinierea ne aparţine)
Campania, care are o vechime de 10 ani, a fost adoptată, rând pe rând, şi de restul ţărilor lumii astfel că evenimentul se sărbătoreşte în peste 1 000 de oraşe din 40 de ţări de pe tot mapamondul unde se promovează alternative la automobilul personal sau de serviciu.
În această zi, oraşele îşi închid centrele circulaţiei auto, promovând ca alternative mersul pe jos, bicicleta, transportul public şi alte forme de deplasare ecologice. La nivel naţional, „Ziua fără maşini" are tematica: "Îmbunătăţeşte climatul oraşului tău!", evenimentele organizate în unele oraşe urmărind informarea populaţiei cu privire la efectele dăunătoare ale gazelor de eşapament. La Tg Mureş, însă, iniţiativa promovată de Uniunea Europeană i-a lăsat indiferenţi pe edilii locali astfel că ultima săptămână a fost săracă în evenimente de „ecologizare" a atmosferei. Nici măcar marţi nu au putut fi închise circulaţiei arterele principale deoarece este o zi de lucru, spune primarul municipiului Tg Mureş, Dorin Florea. Pe aceeaşi lungime de undă sunt şi târgumureşenii care nu „preţuiesc" prea mult campaniile de protejare a mediului, prin urmare, comoditatea îi îndeamnă să folosească zi de zi maşina în detrimentul mersului pe jos sau pe bicicletă. Statisticile efectuate arată că gazele de eşapament sunt principala sursă de poluare a marilor oraşe, care afectează dramatic sănătatea oamenilor şi contribuie semnificativ la efectul încălzirii globale.
În lume, peste un miliard de oameni inspiră aer foarte poluat, în special cu monoxid de carbon şi dioxid de sulf, gaze rezultate din procesele industriale.
Motoarele în funcţiune emit dioxid şi monoxid de carbon, oxizi de azot, dioxid de sulf, hidrocarburi, benzen, metan şi aldehide. Vara, la temperaturi ridicate, hidrocarburile şi oxidul de azot sunt degradate de razele ultraviolete, eliberând ozon (un gaz iritant pentru ochi şi mucoase atunci când se afla în exces la altitudini joase). Creşterea spectaculoasă a numărului de autovehicule a dus, inevitabil, la creşterea efectelor negative asupra planetei şi implicit asupra oamenilor. (Cristina Bulbescu)
Trist, nu-i aşa? - Comentând declaraţia primarului urbei, dacă e zi de lucru, e musai cu maşina. Chiar aşa de dependenţi de viteză suntem?
Ziua fără maşini i-a lăsat indiferenţi pe târgumureşeni dar pe şi edilii locali!
"Săptămâna Europeană a Mobilităţii" care se sărbătoreşte în fiecare an în intervalul 16-22 septembrie, s-a încheiat marţi cu Ziua europeană fără maşini.Campania, care are o vechime de 10 ani, a fost adoptată, rând pe rând, şi de restul ţărilor lumii astfel că evenimentul se sărbătoreşte în peste 1 000 de oraşe din 40 de ţări de pe tot mapamondul unde se promovează alternative la automobilul personal sau de serviciu.