June 2009 Archives

Din ciclul de văzut, de bifat în zilele acestea:

MUZICĂ
Open Jazz Festival
Când: 26-28 Iunie 2009, orele 19 - 24
Unde: Piaţa Teatrului, Târgu-Mureş
Cât: Intrarea liberă
Cine: Formaţii de blues şi jazz, muzică tradiţională. [Turya Classical Group, Blue Family - Serbia, Aranguru - Ungaria, Nicolas Folmer Quartet - Franta, Fanfara Transilvania - Cugir, Alex Man Da Vinci Music Experience, Brando Quartet - Ungaria, Sinestetic Jazz - Italia / Danemarca, Jazz for Fun -Targu-Mures, Academic Jazz Quintet - Bucuresti, ACT JAZZ - Imagine Beatles on Jazz si Váczi Eszter Quartett - Ungaria]. - programul detaliat mai jos

CINEMA
Gomorra
Cine: Regia Matteo Garrone, ecranizarea romanului Gomorra de Roberto Saviano
De ce: Premiul Palme D'Or - Cannes
Când: 26 iunie 2009


ARTE PLASTICE
Tabăra de creaţie Bolyai - expoziţie
Cine: Artişti mureşeni prin Fundaţia EMT, Primăria Tg.Mureş
Unde: Galeria UAP Tg.-Mureş
Când: Vernisaj 23 iunie 2009

Pa lângă Panorame sau Mureşul meu iniţiem şi o altă rubrică, un top al lucrurilor care ne enervează sau, dimpotrivă, le adorăm la oraşul nostru. Azi, Mircea Drăgoi şi topul său. Nu uitaţi să ne trimiteţi şi topul vostru.



Îmi place

1. Centrul oraşului - cochet, clădirile secession. Ţiglele smălţuite de pe Palat, Palatul în sine. 
2. Apa Mureşului - deşi nu tocmai accesibil, Mureşul curge la doi paşi. E o apă frumoasă şi merită mai mult. Maluri mai frumos amenajate, mai multe facilităţi de recreere.
3. Bilingvismul - puţini îşi dau seama câte avantaje reprezintă. Ce înseamnă coexistenţa? Înseamnă deschidere, înseamnă dialog, înseamnă completare. Înseamnă probleme care trebuie abordate şi rezolvate împreună.
4. Pădurile - au salvat oraşul de la a ajunge la aer irespirabil.
5. Platoul şi Grădina Zoo - una din zonele de refugiu din calea blocurilor gri şi a betonului.
6. Cornişa şi UMF - cartierul liniştit, cu alt ritm decât oraşul. UMF, cu parcul său botanic, cu arborii, cu studenţii.
7. Bulevardul Cetăţii - aer romantic, umbrit de castani. Frumos atât vara cât şi toamna sau iarna.
8. Cetatea - deşi a ajuns loc de târguri, respiră încă aerul trecutului. Merită mai mult.
9. Triada liceelor - Papiu, Bolyai, Unirea, liceele cu tradiţie, cu arhitectură, cu blazon.
10. Clădirile cu trecut - Teleki, Palfi, cu toate merită promovare, restaurare şi respect.




Îmi displace

1. Traficul - uneori infernal, de unde rezultă şoferi nervoşi, indisciplinaţi.
2. Parcurile - sau mai bine zis lipsa lor - să fim serioşi, ceea ce are acum Tg.-Mureş nu sunt parcuri, sunt cel mult zone verzi.
3. Parcările - legat oarecum de punctul unu, lipsa parcărilor supraterane şi subterane. Generează nervi, găsirea unui loc de parcare e un calvar, mai ales în zona tangentă Centrului.
4. Corso-ul - din nou, lipsa lui. Sibiu, Braşov, Bochum, Budapesta, toate oraşele civilizate încurajează traficul pietonal. Toate au o cel puţin o alee centrală care focalizează viaţa socială a oraşului, cu terase, magazine, bănci.
5. Zgomotul - Tg.-Mureş e un oraş zgomotos iar mare parte, din nou, se datorează traficului.
6. Ciclism - Lipsa pistelor de biciclete, lipsa cicliştilor = lipsă de mişcare. Noroc cu renumitul Institut de Boli cardio-vasculare, are paturi destule.
7. Cinema şi cultura - în vreme ce în întreaga lume cinema-ul trăieşte un reviriment, în mare parte şi datorită multiplexurilor şi digitalului, în Tg.-Mureş abia mai supravieţuieşte un cinema, Arta. Promenada Mall promite demult un Cinema City, dar criza le-a tăiat avântul, se pare.
8. Mureşul - apa care dă şi numele oraşului a generat singur punct de interes, Complexul Week-end. Asta în vreme ce alte oraşe ar da orice să aibă asemenea curs de apă pentru a-i valorifica la maxim potenţialul.
9. Turismul  - unde şi cum se promovează oraşul nostru? Are o strategie? Şi-a definit ţelurile? Vrea să fie târg cu expoziţii? Vrea să fie poarta de turism a Transilvaniei? Ce vrea acest oraş de la sine şi de la locuitorii săi?
10. Politica - viaţa politică a oraşului este polarizată iar oamenii nu se simt reprezentaţi. Localul dă vina pe central, românii pe maghiari sau viceversa, portocalii pe roşii sau verzi, galbenii viceversa. Iar omul, omul din spatele votului, e scârbit. Trezirea!
11. (hors-concours) - Statuile - Oameni buni, priviţi statuile oraşului. Câte statui au apărut pe baza unui concurs de valoare, cu nume autentice ca autor, cu relevanţă pentru acest oraş. Nu trebuie să ai decât o spoială minimă de cultură pentru a sesiza lipsa altitudinii şi atitudinii în acest sens. Prieteni artişti, se aude?

Update 2 iulie 2009: Mulţumiri pentru primul top personal venit ca reacţie la topul meu. Cu ocazia asta mi-a amintit de un alt punct negru la care subscriu, publicitatea outdoor in Tg.-Mureş, aflată la un nivel execrabil.  S-a ajuns astfel la situaţii cum e cea de mai jos, unde pe o clădire cu vechime din plin centrul oraşului să se amplaseze mashuri. Nu pot să nu compar cu Germania, unde există o legislaţie strictă referitoare la panotaj şi asemenea excese nu există.



aprilie 2009  




 

La ora actuală (iunie 2009), doar câteva zone din Tg.-Mureş s-ar preta ciclismului de agrement, dar condiţiile de trafic împiedică acest fapt.



Strada Tudor Vladimirescu

Strada Tudor Vladimirescu, începînd de intersecţia cu strada Secerei şi până strada Gheorghe Doja, sediul BCR Erste. Practic, pe vreme bună, tinerii se adună cu zecile şi se dau cu role şi biciclete, deoarece asfaltul este turnat de doar câţiva ani şi e în condiţie bună. Impedimentul major: traficul auto, care îi jenează vădit pe cei ieşiţi la mişcare. Prin iniţierea sensurilor unice de pe Tudor Vladimirescu şi asfaltarea în bune condiţii a acesteia, Primăria a creat o rută de traversare rapidă a oraşului dar în acelaşi timp a creat condiţii ideale pentru mişcare în aer liber. Jogging, role, biciclete şi cărucioare cu bebeluşi îşi dispută zilnic asfaltul străzii cu şoferii, cu precădere pe sectorul dintre Complexul Dacia - Strada Secerei - Str. Budai Nagy Antal, pe ambele maluri ale pârâului Pokloş.

PRO CICLISM:
Asfalt bun, sectoare lungi de drum drept, amplasare centrală.

CONTRA CICLISM:
Pericol de accidente, datorită condiţiilor ideale de accelerare pentru maşini şi scurtării drumului între cartierul Tudor şi Centru. Şoferi imprudenţi.

POSIBILE SOLUŢII:
Pe termen scurt: În week-end, când traficul auto scade, închiderea tronsonului Secerei - Budai Nagy Antal pentru circulaţia auto.



Pe termen lung: Crearea unei pasarele cu structura metalică uşoară şi lemn, suspendate deasupra pârâului Pokloş, care să parcurgă oraşul, din Tudor până la strada Libertăţii. La intersectarea străzilor perpendiculare, pasarela să se ridice deasupra nivelului străzii, pentru a permite desfăşurarea traficului auto.

    

Ai şi tu o soluţie? O aşteptăm pe adresa blogului nostru, nu uita, o comunitate se clădeşte prin participare! Scrie-ne!

Iniţiem mai jos şi un sondaj referitor la situaţia actuală a ciclismului în oraşul nostru. Vă invităm să-l completaţi pentru a întregi imaginea pe care încercăm să o developăm.

Panorama aceasta a fost realizată în august 2008, din antena Radiotel amplasată la Platoul Corneşti, în spatele complexului Ambasador (fosta vilă a lui Ceauşescu). Mulţumim prietenilor de la Radiotel, Liviu şi Ştefan.

Am crescut pe strada Vulturilor, o stradă pe vremea aceea pavată cu piatră de râu. Bunicul meu, Năstase Drăgoi, primise de la stat, ca militar în retragere, o parcelă de pământ pe care a construit o casă de cărămidă. Aproape toate casele de pe Vulturilor erau construite duplex astfel că fiecare familie avea un vecin de care era legat vrând-nevrând, având un perete comun. Vulturilor, ca şi sora lui geamănă, Dâmboviţei, reprezentau pe atunci un melanj de români şi maghiari vieţuind laolaltă. Din câte îmi amintesc erau cu toţii cupluri de pensionari care fie trăiau singuri, fie cu copii. Noi copiii aveam comunitatea noastră multiculti, fapt care m-a ajutat să stăpânesc binişor limba maghiară. Punctul nostru focal era, spre disperarea riveranilor, parcul cel mare (atât de mic acum!...), cu cele trei ronduri de flori (răsărind ca nişte sâni de pământ în mijlocul ierbii), cu copacii în care ne căţăram şi tufele în care ne ascundeam la v-aţi ascunselea. Ţin minte şi acum iarba care creştea rebelă între pietrele lustruite ale străzii sau între bordurile trotuarului, tufele, florile fiecărui vecin, hachiţele fiecăruia. Era microuniversul nostru, de la bradul lui Tüzes până la tufele lui Marci-bácsi, de la expediţiile la pârâul Poklos, şi totul avea dimensiuni de epopee, de la furatul cireşelor la incendierea barăcii, de la sforile întinse pe trotuar la partidele de fotbal...



Vulturilor a fost strada pe care am încălecat prima oară o bicicletă. Pe cei care nu ştiu trebuie să îi rog să-şi imagineze senzaţia unui copil de 7-8 ani care pe vremea comunismului primeşte o bicicletă: mult-visată, cromată, nouă şi strălucitoare. Senzaţia de bucurie s-a ars atât de tare pe retina amintirilor mele încît şi acum, la multă vreme după, pot retrăi proustian valul de fericire care m-a cuprins la vederea ei. Era o bicicletă Pegas cu ghidon în formă de "U" şi cu şeaua lungă, diferită de pegasul cu ghidon simplu, portocaliu, pe care îl aveau nişte copii din vecini. Era de un roşu-bordo metalizat, culoare pe care nici acum nu o uit, şi îi personalizasem şeaua cu scotch negru din care formasem doua cifre pe care acum nu le mai reţin (reţin doar suprapunerile pe care banda de scotch le realiza creând astfel reliefuri dreptunghiulare şi care îmi scrijeleau pielea palmei când le mângâiam). Bucuria mi-a fost atât de mare încât la primul avânt dat de tatăl meu mi-am dat drumul şi am condus-o, uşor nesigur, în jurul insulei de case delimitate de Vulturilor şi Dâmboviţei...  Învăţasem să conduc...

Mircea Drăgoi este designer
Iunie 2009