Recently in Note Category

Cineva din administraţia tîrgumureşeană e tare pornit pe copacii din oraş, altfel nu-mi explic de ce se taie în halul acesta coroana arborilor (în halul acesta înseamnă, nu am acum o imagine, tăierea totală a coroanei). Este vorba de o tăiere sănătoasă? Banuiesc, sper, că au fost consultaţi specialişti. Nu ştie nimeni daca e ok aşa? Nu aveţi un prieten horticultor/peisagist care să ne lămurească odată dacă ce se face cu pomii în Mureş e ok dpdv al plantei (că vizual arată ca naiba e altă poveste).

Urmăresc un blog local interesant, se numeşte PlusMinus Mureş, şi aici sunt imagini elocvente pentru un răspuns la obiect.  

Update: Pomii de la blogul de mai sus sunt plopi, dar acelaşi tratament îl primesc şi teii, şi salcâmii, şi alte soiuri. Este cumva vorba de o refacere forţată a cornonamentului, prin tăierea vechii coroane şi creşterea uneia noi? Se salvează astfel copacul de la tăiere şi înlocuire? Întreb pentru că aş vrea opinii echilibrate, echidistante, nu inechitabile şi disproporţionate. 

O anunţată vizită a liderului exilat tibetan încinge mai nou spiritele în România. De urmărit reacţiile MAE, care a mai blocat o vizită la Cluj a lui Dalai Lama în trecut, diplomaţia românească lăudându-se pentru spiritul conciliator şi talentul de negociator (vezi antecedentele cu statele arabe). Desigur, concesia a fost făcută atunci Chinei, care nu-l iubeşte deloc pe liderul spiritual care încă luptă pentru Tibet. De partea cealaltă se află acum Lászlo Tőkes, care l-a invitat pe Dalai Lama să viziteze Mureş, Covasna, Harghita în septembrie 2010. Personal, nu mă interesează jocurile de culise din oricare parte ar veni, cert este că vorbim de un om care a marcat istoria recenta a omenirii şi care nu a renunţat să lupte împotriva totalitarismului. Un om despre care s-au făcut filme, s-au scris cărţi, care a scris şi continuă să scrie istoria cu faptele şi declaraţiile sale.
În acest context, declaraţia liderului PRM Mureş, care pomeneşte inclusiv de divorţul europarlamentarului Tőkes, mi se pare meschină şi deplorabilă. Acesta este nivelul - provincial şi mizerabil - la care înţelege un politician naţionalist să se desfăşoare. Aceasta nu se numeşte politică, se numeşte lătrat, şi nu se ridică la mai mult de nivelul genunchilor. Unde sunt opiniile deschise, constructive, echilibrate şi europene cu care trebuie tratate asemenea cazuri?
Pentru România, în special pentru Bucureşti, problema autonomiei, vehiculată inclusiv în legătură cu vizita lui Dalai Lama, este un cartof fierbinte care încă frige degetele sensibile de politician de Dâmboviţa.
Ca să închei mai optimist, nu ştiam că cel căruia inclusiv o stradă din Tg.-Mureş îi poartă numele, Körösi Csoma Sándor, este autorul primului dicţionar englez-tibetan. Sună exact ca în documentarele istorico-mondene de pe Discovery, unde plecând de la cavalerii de Malta ajungeai la catacombele Parisului şi la brânza gorgonzola, cu trecere prin inventarea stiloului. 

Pentru cei interesaţi de apele şi direcţia în care navighează coclita navă Europa, de citit regulat noul conglomerat de articole - Presseurop creat de Courier International, cu articole-sursă provenind din cele mai reputate antete ale jurnalismului continental (The Economist, The Guardian, El Pais, Gazeta Wyborcza, FAZ, Libération, etc.). Subiecte delicate, controversate, fac casă bună cu editoriale conservatoare, ceea ce e la urma urmei o bună definiţie a jurnalismului echidistant (ştim că există, din păcate şi excepţii).

Citeam nu demult în Dilema un articol despre fericirile mărunte care ne pigmentează viaţa. Listele celor chestionaţi erau absolut încântătoare şi mă determină să scriu aici şi lista mea neexhaustivă de fericiri mărunte - dar atât de necesare. Aşadar ce mă fericeşte:

Dimineţile
• Soarele reflectat aleator portocaliu, dimineaţa, în geamurile unui bloc aleator de vizavi.
• Cerul super-albastru din dimineţile de primăvară sau toamnă, după ce a plouat noaptea.
• Pânzele de păianjen încărcate de rouă dimineaţa, iarba plină de rouă, mugurii de brad plini de rouă, vara la munte.
• Dimineaţa pe marginea unui lac, când răsare soarele, aburi ies din apă şi tu eşti cu un prieten la pescuit.
Intermezzo: Acum un an eram în plină vară la lacul Sfânta Ana, era ora 7 dimineaţa, suprafaţa lacului era acoperită de vălătuci de abur, nici ţipenie de om, la un moment dat soarele a săltat vesel peste o culme împădurită şi a luminat parte din ceaţă care a început să se scurgă topită spre colţurile umbrite ale găleţii lacului (aflat într-o depresiune); mi-am sumes pantalonii şi am intrat până deasupra gleznelor în apa meteorică, limpede şi deja călduţă, apoi m-am pus cu tălpile pe o piatră ieşită din apă, încălzită de soare. Inoubliable!
 
Munca
• Oboseala de după munca fizică dusă până la capăt (capătul a ceea ce ţi-ai propus) - resimţită în umeri, muşchi, picioare.

Mâncarea
• Ceapa verde de aprilie-mai, crănţănind în dinţi.
• Slana cu ceapă roşie după un pahar de ţuică sănătoasă. 
• Busuioc, curry, măsline, ciuperci cu ţelină, conopidă murată, măghiran. Murături în general.
• Sarmalele de orice tip şi ciorba de salată verde cu păpăraie aruncată în ea.

Drumurile
• Plecările departe (Budapesta, Viena?), cu maşina, dimineaţa la 4. Ieşirea la vama Borş, când te simţi ca scăpat dintr-o cuşcă de veveriţă care aleargă.
• Apropierea de un oraş mare, când ghiceşti după deal pulsaţia metropolei care te aşteaptă cu freamătul ei, cu clădiri, muzee, cafenele...
• Parfumul detergenţilor şi al magazinelor de fashion pe corso-urile metropolitane, când vezi la tot pasul bun-gust şi asortare, fonturi decente şi grafică de calitate, culori jucăuşe, în ton cu starea ta de spirit. 

Mirosurile
• Cerneala de tipăritură proaspăt ieşită din tipografie
• Mirosul ierbii proaspăt tăiate/cosite
• Mirosul de mulci (scoarţă) de răşinoase şi de lemn de brad
• Mirosul de IKEA (probabil o combinaţie de carton de împachetare, lipici pentru lemn şi textile)
• Aroma de cafea (chiar şi proastă) din scara blocului, care iese pe sub uşi dimineaţa.

Aleator
• Lalele proaspăt înflorite, cu ghiocul petalelor încă neobosit de deschiderile repetate.
• Senzaţia de păşit pe mocheta pufoasă a hotelurilor şi liniştea de acolo
• Primii paşi pe pămînt după mersul îndelungat pe asfalt/beton
• Primele tunete ale anului (începutul lui aprile anul acesta) şi ploaia cu bulbuci
• Apa termală de la Topliţa, moale, călduţă dar înviorătoare.
Intermezzo: Eram mic, un puşti, şi mergeam cu ai mei la ştrand, vara. După mult timp petrecut în bazin ieşeam dârdâind, cu nasul şi urechile înfundate de apă. Eram pus pe pătură, învelit bine în prosoape încălzite de soare. Glasurile alor mei se contopeau înfundate cu zgomotul ştrandului, ţipete de copii, discuţii de adulţi, claxoane, apă, vînt, toate se estompau într-un bâzâit care ţinea până ce adormeam obosit de apă. La trezire, brusc, una din urechi se desfunda şi zgomotul răzbătea acum liber la timpan... eram încălzit şi gata de o tură nouă în bazin. Aceea era fericire!
• Mersul cu trenul şi mirosul de bitum al traverselor CFR. Vinilinul rup şi ros al banchetelor de tren. Uşile de tren, greu de deschis, clack-ul acela de uşă de tren.
• Căţăratul în copaci şi teama atavică de coborâre, odată ajuns sus.
• Cireşele culese din pom. Ultima cracă, care pârâie şi se încovoaie cu tine, dulcea captură a vîrfului ultim.
• Înnoroirea din punctul of no return, când nu mai contează dacă pantofii îţi pleoscăie şi hainele leorcăie, dacă noroiul e la chiloţi şi te arunci în ploaie ca să te spele.
• Asaltul asupra unei librării, terra incognita de moment. 

Copii
• Mersul lui Mircică, statura de om în miniatură, gestul lui de a pune mâinile în şold, figura lui cu capişonul hanoracului tras pe frunte. Figura lui încruntată.
• Zâmbetul Alexandrei, capul ei frumos desenat. Pantalonii uşor scurţi.
• Seriozitatea timpurie a lui Radu şi super-dedicarea lui cauzelor nobile, chiar şi mersul lui pe vârfuri. 

Vă invit şi pe voi să împărtăşiţi din fericirile mărunte.

Nu demult am făcut designul unui site web pentru un client, nu are importanţă cine. Versiunea română a sitului a fost trimisă de client către un birou de traduceri, pentru a fi tradusă şi în alte două limbi. Sunt chemat apoi la sediul clientului şi primesc, stupefiat, un teanc de hârtii cu cele două versiuni traduse ale sitului, tipărite pagină cu pagină. Desigur, cer versiunea electronică a textelor şi mi se spune că nu există. Cum ar veni, ar trebui să mă întorc la birou şi să cer cuiva să-mi culeagă acum textele de pe hârtii, asta deşi e clar că totul a fost creat în Word, recunosc uşor template-ul de pagină MS Word. Fără cuvinte...  

Se afla nu demult în dezbatere în spaţiul public românesc o propunere a unui deputat care dorea ca duminica supermarketurile să fie închise. A stârnit un val de proteste, la vârf aflându-se, cum altfel, lanţurile de supermarketuri. Mie mi se pare o măsură absolut rezonabilă, şi din nou revin la Germania, unde duminica tot ce înseamnă comerţ (cu excepţia cluburilor, barurilor şi a restaurantelor) este închis duminica. Ţin minte cât de dornic eram să merg în ultima duminică petrecută acolo la IKEA şi cum m-a dezumflat Kamran spunându-mi că e închis. Unul din motivele pentru care se închid magazinele duminica: pentru a permite şi celor care lucrează în comerţ să aibă parte de zile petrecute în familie, de o zi de relaxare, ceea ce mi se pare absolut normal. 

Unul din prietenii mei nemţi mă întreba mai demult ce o fi cu pasiunea aceasta a românilor pentru culori "tari", aprinse la clădiri. Cea mai bună explicaţie pe care i-am putut-o oferi la vremea respectivă - şi care l-a convins pe deplin pentru că mereu îşi aminteşte de ea - a fost că e vorba de o refulare survenită după anii de comunism în care culoarea lipsea din peisajul autohton. O reacţie evident supradozată, cel mai probabil vor trece mulţi ani până se va regla şi se va (auto)cenzura apetitul românilor pentru violentarea ochiului.

Am asistat ieri chiar la naşterea unei asemenea pete violente chiar vizavi de birou. Prin diverse conexiuni pot descifra care sunt motivele pentru care turcoazul acesta nebun îmi va aminti zi de zi pe ce plaiuri colorate coabităm: Ropharma, companie farmaceutică braşoveană, a achiziţionat de curând prin absorbţie alte trei companii româneşti, printre care şi fosta Aesculap din Tg.Mureş, al cărei sediu se află în imagine. Identitatea Ropharma e preponderent turcoaz, motiv pentru care s-a decis probabil marcarea inclusiv arhitectural-decorativă a achiziţiei. Nici nu vreau să mă gândesc ce devenea clădirea aceasta dacă logotipul era roz, sau roşu carmin.         

Logo-ul din imagine este o plagiere splendidă a logotipului HP. Este o firmă de distribuţie din câte am reţinut. Update: Pamimai Distribution este compania

Promenada Tg.-Mureş, martie 2010. Radu, 10 ani, până noi vizităm un magazin de haine, intră la Inmedio, magazinul de presă, să-şi vadă revistele preferate. După 15 minute vine cu înlăcrimat, vânzătoarea de acolo l-a repezit să iasă din magazin dacă nu cumpără nimic. Mă ambalez brusc, eu cumpăr constant de la Inmedio presă, răsfoiesc mereu acolo, studiez, vreau să ştiu ce cumpăr. Mă reped la magazin şi, atipic pentru mine în trecut dar tot mai frecvent recent, mă ciorovăiesc cu domnişoara, îmi dau seama că nu rezolv nimic oricum, îi cer numărul administratorului Inmedio şi port o lungă conversaţie inflamată cu domnul, totul se termină cu scuzele acestuia.
Dragi comersanţi! Vânzarea e o artă care cere tact, amabilitate şi febrilitate simultan. E o artă a comunicării în care trebuie să ştii să conversezi cu o largă paletă de clienţi, de la bădărani la gentlemani, de la meticulosi la nevricoşi, de la obraznici la timizi. Să aranjezi febril marfa deranjată, să întrebi, să laşi în pace dacă deranjezi, să fii reactiv şi pasiv în secunde succesive. Vânzarea cere un antrenament pe care majoritatea celor care vând în România nu îl are, pur şi simplu. Mereu nevoit să aduc comparaţia cu Germania, nu pot să nu remarc diferenţele strigătoare între cei care vând acolo şi cei care vând aici. Şi deoarece am mereu acel reper de comportament decent în minte, voi continua de acum să educ prin reacţie vânzătorul român până va băga bine la cap cum să îmi vândă produsul care face baza profitului patronului şi a salariului pe care îl primeşte angajatul. Voi fi un cumpărător recalcitrant, care îşi cunoaşte drepturile şi pretinde respectarea lor.

P.S.: Aştept cu joc febril de glezne următoarea vizită la librăria Alexandria din Promenada. Acolo Alexandra a fost apostrofată că a dat jos o carte iar la câteva zile după incident am asistat la o ceartă a unei vânzătoare cu o clientă care cerea o factură. Ceva nefiresc, nu-i aşa? Doar e greu de completat o factură care îţi deranjează siesta!    

Pentru o cât mai bună ilustrare a modului de lucru balcanic, vedeţi imaginea de mai jos. Este imaginea actuală, martie 2010, (scuze de calitate, cameră foto de telefon) a unui bloc de pe strada Luceafărului (spatele pieţei din 7 noiembrie), atât de nou încât nu are toate apartamentele vândute, la unele geamuri am vazut că se zugrăvea încă. Şi la cât de nou este, deja are izolaţia de la ultimul balcon compromisă, astfel încît plafonul penultimului balcon a şi căzut şi se vede o dâră de apă care creionează toate cele 4 etaje. Halal!