Mircea Drăgoi

Din ciclul "filme care merită vizionate". Povestea, tăcerile, atmosfera tensionată, superbele peisaje, imaginea de excepţie... de văzut într-o seară rece de noiembrie sau februarie.

Grafica de excepţie şi o viziune explicativă asupra originii şi structurii Universului. Prezentat de Sam Neill ("Jurassic Park")

Cum sa nu te prăpădeşti de râs urmărind savuroasele, suculentele şi piperatele scene din Sleeper, de exemplu, în care un Woody Allen cu chica lui de păr şi cu aspectul de şcolar morcoveaţă îmbătrânit precoce dar plin de pohte evident puerile derulează fraze de cazi pe spate. (Woody joacă rolul unui american middle-class adormit vreme de 200 de ani şi care e trezit în viitor, într-un ambient futurist, dictatorial).

- Creierul meu! E pe locul doi între organele mele favorite! (My brain! It's my second favorite organ!)

sau

-Nu mi-am mai consultat psihanalistul de 200 de ani. Era un Freudian în adevăratul sens al cuvântului. Dacă aş fi mers la el în tot acest timp, acum eram probabil deja vindecat. (I haven't seen my analyst in 200 years. He was a strict Freudian. If I'd been going all this time, I'd probably almost be cured by now.).

sau

- Sunt ceea ce ai putea numi un ateist teologic existenţial. Cred că există inteligenţă în univers, cu excepţia unor anumite zone din New Jersey. (I'm what you would call a teleological, existential atheist. I believe that there's an intelligence to the universe, with the exception of certain parts of New Jersey.)

sau

- Maşini? Nu intru în aşa ceva. Sunt, sunt strict un operator manual... nu, nu-mi place nimic cu părţi în mişcare care nu-mi aparţin. (Machine? I'm not getting into that thing. I, I'm strictly a hand operator; you know, I, I... I don't like anything with moving parts that are not my own.)

sau

[Monroe e personajul lui Woody]:
Miles Monroe: Where am I anyhow, I mean, what happened to everybody, where are all my friends?
Dr. Aragon: You must understand that everyone you knew in the past has been dead nearly two hundred years.
Miles Monroe: But they all ate organic rice!

şi tot aşa. Filmul se încheie cu un dialog între eroii principali:

Luna Schlosser: Oh, I see. You don't believe in science, and you also don't believe that political systems work, and you don't believe in God, huh?
Miles Monroe: Right.
Luna Schlosser: So then, what do you believe in?
Miles Monroe: Sex and death - two things that come once in a lifetime... but at least after death, you're not nauseous (nu ai stări de greaţă).

Dupa ce am alergat lună de lună prin magazinele Imedio ca să pun mâna pe unul din puţinele exemplare disponibile Republik (deh, filmele cult şi recenziile de film/arta urbană/muzică nu au prea mare căutare), am decis să mă abonez. Sper ca Poşta Română să nu mă dezamăgească.
O întrebare bună ar fi dacă mi-aş mai cumpăra (abona) revista dacă n-ar veni însoţită de filme, dar gândindu-mă mai bine cred că se completează reciproc şi că reţeta este de fapt combinaţia dintre revistă şi film.
Recomand aşadar fără ezitare Republik tuturor celor care caută alt gen de filme decât cele care răsar din Pădurea Sfântă, celor care ştiu că există, mai aproape de problemele noastre, un cinema european şi un cinema de autor, celor care vor sa afle cine e Fatih Akin şi cum pendulează el între Germania şi Turcia, celor care nu cred când aud de Caché că e vorba de memoria tampon ci de filmul lui Haneke şi tot aşa...

Ultimul film, văzut în week-end-ul acesta, Mar adentro, al spaniolului Amenábar, cu Javier Bardem (a jucat rolul asasinului, mai recent, în filmul Cohen-ilor, No country for old men).
Scena zborului, prezentă şi în trailerul de mai sus, mă tulbură tare, asta pentru că am visat de multe ori acest gen de zbor, de pasăre. Ce e interesant, în Mar adentro zborul e la foarte joasă altitudine, ai impresia că vei izbi de câteva ori pământul, efect sporit şi de viteza cu care înaintează camera, lucru care mie în vis nu mi se întâmpla, în visele mele altitudinea era sigură iar viteza lentă. În film, destinaţia finală era marea (libertatea, dar şi moartea, ceea ce pentru Bardem era totuna). La mine nu exista destinaţie, zborul meu ardelenesc se termina pe bălţile depresiunii transilvane. Şi dacă tot am pomenit de eliberare, în dimineaţa asta, la radio, pe Cultural, definiţia cântată a lui Janis: Freedom is just another word for nothing left to lose...

Via Adi, un link spre o cosmopolită, superbă şi generoasă (în conţinut/diversitate) revistă de design. Se numeşte BAK, e concepută în Istanbul şi e dublată în engleză. Turcii se mişcă dezinvolt în design. Articole de graphic design, ilustraţie şi foto, artişti din lumea întreagă. Cele 14 numere de până acum se descarcă şi se pot viziona electronic, sunt în forma e-magazine.

PS: Bak în turcă înseamnă Look.