Main

Călător Archives

September 7, 2005

Biertan

Biertan
Biertan, sat săsesc ascuns între dealuri unde am descoperit datorită lui Andrei, înfiptă în vârful unui deluşor, o biserică întărită cu două rânduri de ziduri, cu o sacristie întărită cu o uşă cică premiată la nu ştiu ce expoziţie pe la o mie opt sute şi ceva datorită unui complicat mecanism-ială absolut nemţesc. Desigur, Biertan nu se reduce doar la atât. M-au fermecat străduţele paşnice şi vederea cetăţuii de pe şoseaua care leagă Biertanul de DN Sighişoara-Mediaş, căci după ce parcurgi cei 10 kilometri de la drumul naţional îţi răsare între dealurile verzi, biciuite de dungile galbene ale sânzienelor, Biertanul, cetate parcă scoasă din poveştile germane.

Biertan info

biertan1.jpg
Situl Biertanului
Biertan la Flickr - pozele lui Andrei, selecţie

September 26, 2005

Călător

Plăcută experienţă, călătoria! Legând două puncte în spaţiu/timp cu un fir invizibil care tensionat pe urmă de trecerea timpului, va vibra de fiecare dată a aduceri aminte aşa cum sârma îşi scutură promoroaca. Puţine filme sunt la fel de interesante ca filmul ferestrei de tren. Drumuri galbene, şerpuite, oi aruncate pe dealuri, ape noroioase, orizonturi şi oameni... şi tu, aparent netransformat, dar acumulând vegetativ instantanee care te îmbogăţesc.

Continue reading "Călător" »

September 29, 2005

Potential crash

Cancel Crash

Acum trei săptămâni, în drum spre Ploieşti cu maşina, undeva după Rupea, s-a decis ca iminentul accident de maşină să nu aibă loc. Cineva a spus: acum nu, nu e vremea de accidente, de chestii periculoase şi urâte! Aşa se face că îngerii păzitori s-au reîntors emoţionaţi la treburile lor cereşti şi noi ne-am continuat drumul nevătămaţi. Şoferi din toată lumea, folosiţi-vă ochii şi oglinda retrovizoare, creierul şi semnalizarea, asiguraţi-vă înainte de a depăşi, sau, mai bine, nu depăşiţi chiar oricând şi oricum - iar asta mi se aplică şi mie!

Continue reading "Potential crash" »

September 30, 2005

Napoca

Cluj-Napoca
În vizită la sora cea mare, Napoca, de la fratele cel mic, Mureş.

Continue reading "Napoca" »

January 9, 2006

Cluj

În virtutea libertăţii de exprimare şi de mişcare voi fi în Cluj azi, mâine şi miercuri. Plecat la 7 din Mureş, ajuns pe Feleac la 9, în biroul din Cluj al firmei, conectat la Net, la 10...

cluj_off_1

January 10, 2006

Dimineţile frumoase

Îmi doresc să am dimineţi frumoase! Dimineaţa frumoasă este dimineaţa de mai, iunie, la răsăritul soarelui, cu aburi moi pe verdele de afară. O dimineaţă frumoasă e udată de rouă, are multă vegetaţie pictată de soare, îţi face pielea de găină şi mintea de cocoş căci te gândeşti încă adormit cum să fecundezi ziua. O dimineaţă frumoasă se desfăşoară ideal lângă o grădină care are rolul de a capta ca un vas diafan frumuseţea dimineţii pentru a o revărsa apoi spre tine, cu reflexii, sclipiri, arome şi profunzimi vegetale.
Plecat de acasă am mereu curiozitatea de a sonda vizual dimineţile, peisajul nou atrăgându-mă oricât de sordid, pietros, rigid sau molatec ar fi. În Germania, trezit primul, priveam fascinat prin termopan cum arabul de peste stradă îşi aranja în fiecare dimineaţă fructele - şi erau o mulţime, viu colorate, apetisante, tari şi înnrourate. Era un ritual al acelui posesor de mic magazin pe care ajunsesem să-l aştept în fiecare zi ca pe un semn că lucrurile merg bine şi că ritualuri ale muncii, benefice, există peste tot, iar asta mă liniştea.
În Londra priveam de la fereastra hotelului cum o pisică albă cu zgarda roşie îşi făcea toaleta de dimineaţă la o fereastră de peste stradă. Eram sigur că vorbeşte engleza şi că aşteaptă ca adulţii să-şi bea cafeaua cu BBC pe fundal la TV. La Ernei mergeam la capătul parcelei de pămînt, acolo unde soarele de după dealurile erneiene deja evapora roua şi veneam înapoi spre casă, înaintând odată cu Helios în lupta devoratoare cu umbra dealului. Udam cu furtunul ceapa, răsadurile, şi simţeam în asta o bucurie aşezată, de parcă-mi udam propriile rădăcini.
Acum, în Cluj, priveam cum soarele îmi trimite un salut spart în cele 21 de ferestre anoste ale clădirii de vizavi.

diminetile.jpg

Breakfast of champions

Graţie Cristianilor am vânat pe lângă Gară sfeclă roşie, un gogoşar umplut cu varză şi o spirală cu cremwurst. Improvizat farfurioare din sticle expirate de fanta. Cumpărat lapte pentru cafea. O zi însorită nu poate începe decât cu murături, patiserie şi cafea cu lapte!

breakfast.jpg

Colaj

Suprapuse, pe straturi, istoria, publicitatea şi arhitectura. Care în cazurile fericite se îmbină, se suportă, se ajută, se pun în valoare. În cazul de faţă, se sluţesc una pe alta...
republicii.gif

June 3, 2006

Muzeul Satului Cluj

muzeu_etno_cj.jpg

Vizitat nu demult Muzeul Etnografic Cluj. Însorită, încîntătoare şi liniştitoare vizită: biserici maramureşene, bordeie, stupi şi suveici, uimitoarea inventivitate ţărănească.

muzeu_etno_cj1_small.jpg


October 14, 2006

La Băile Homorod

Mircică, ţinut de Csilla, astă-vară în mirificul ţinut al Harghitei, la manejul de la Homorod.

01-07-06_1618.jpg

June 13, 2007

Budapest

Budapesta e categoric o femeie, un organism lătăreţ şi viu care te soarbe într-un carusel de cariatide, biserici, părculeţe, tunele, colţuri, fântâni, cafenele, te urcă pe sânii ei, te coboară în Dunăre, te ia în palme ca o femeie coaptă şi te azvârle jucăuşă de pe un mal pe celălalt, îţi pompează în nări parfumuri de tei şi castani, e un mozaic de fapte, instantanee, cadre şi poveşti, o parcurgi ca tras de un fir roşu la capătul căruia te aşteaptă Ariadna, unguroaică focoasă.

March 25, 2009

Fischland

fischland.jpg

Acum un an parcurgeam lin (am vrut iniţial să scriu bântuiam, dar bântuiala o văd ca pe o parcurgere agitată şi haotică) malul nord-estic al Germaniei, adică malul baltic. Plaja lungă, nesfârşită, gri, pleoscăitul repetitiv al mării, primăvara nordică, aspră dar onestă ca scoarţa unui copac de la care ştii la ce să te aştepţi. Vântul, la fel, şfichiuia faţa mea de ardelean obişnuit cu protecţia dealului, dar o făcea cu aer sărat şi direct, de parcă îmi spunea: na, willkommen zu Ostsee! Graal-Müritz şi undeva mai la nord Gromitz, ambele fonetic aspre ca malul şi ca locul. Seeblick, adica blickul asupra mării, în care parca blick-ul nici nu mai are nevoie de traducere, aruncătura de ochi. Acoperişuri de stuf, un foc pe plajă, un film lent, al dracului de mult calm şi ordine, ah...

About Călător

This page contains an archive of all entries posted to Mircea Drăgoi in the Călător category. They are listed from oldest to newest.

De vizionat is the next category.

Many more can be found on the main index page or by looking through the archives.

Powered by
Movable Type 3.33