Dragă Quars!
Îţi scriu din nou acum, după ce vreme de mai bine de trei epoci quartiene am stat şi i-am studiat pe pământeni. Nu te mai plictisesc cu detalii tehnice şi ştiu că nici ciudăţenia numită de ei politică nu te prea interesează, la urma urmei am mai întâlnit toate astea pe atâtea alte planete, sub alte nume, cu alte personaje. Am să-ţi scriu în schimb de interesantele schimbări de comportament pe care am putut să le observ la ei de-a lungul şederii mele aici.
Află mai întâi că fiinţele pământene stau perpetuu sub semnul divizării iar asta le generează la infinit necazuri. Da, ca să-ţi închipui, Fiinţa lor Supremă i-a divizat de la bun început în două entităţi care se atrag şi se resping etern, femeia şi bărbatul. Nici vorbă de a procrea singur, de a te replica atunci când ştii că a venit momentul să faci pasul ghemuit spre infinit. E nevoie de două fiinţe compatibile, care după un lung şi metaforic ritual se vor apropia şi vor da naştere unei a treia care să le ducă ştiinţa mai departe. De acel ciudat ritual preludic ţi-aş putea vorbi epoci întregi şi nu sunt nici acum sigur că l-am înţeles pe deplin. Bărbatul şi femeia sunt înzestraţi de la o anume vârstă cu o privire anume, aruncată undeva dincolo de orizontul curb, care ar darul de a trezi în ochiul interior al celuilalt un răspuns mut, un declic dus dincolo de raţiune. Cei doi îşi clădesc lumea lor minusculă de gesturi şi priviri care pe moment îi va izola de restul fiinţelor şi le va învălui protector cunoaşterea într-o aură de mister. Nu mă întreba, dragă Quars, cum se preface nimbul acesta de lumină numit de ei dragoste într-o flăcăruie spectrală căreia îi veghezi neliniştit pâlpâirea, aşa cum n-am reuşit încă să aflu cum poţi degrada diamantul sclipitor în grafit. Nu mă întreba cum o coardă care a rezonat înalt şi delicat în sufletul lor nu mai poate vibra apoi decât pe note triste, joase. Cum gesturile lor mângîietoare se vor transforma încet în tremur scurt nedus la capăt. Şi mai ales, Quars, mă miră nespus păienjenişul acesta fragil de nervi şi suflet, dispus oricând să construiască sau să distrugă, dominat constant de reguli şi subit de haos, dispus la atâta înţelegere şi totuşi atât de limitat.
Îmi dau seama acum, Quars, că dacă am reuşit să-ţi scriu de toate acestea înseamnă că am reuşit cumva să disting în foşnetul acesta neliniştit o voce care îmi cântă povestea omului.
Pe curând,
Manor