Recent, cineva a luat un cuțit și mi l-a sucit drept în inimă... Este uimitor, prietenii mei dragi, să pot să vă spun că de fapt, după această cronică nevolnică de ziar, am o veste bună: mai am inimă iar durerea care a urcat de la ea la creier mi-a luminat cumva, miraculos, ochii. Se întâmplă asta, sunt convins, pentru că El, acolo Sus și drag, mi-a luat inima în mâinile-I luminoase și mi-a reamintit ce înseamnă bunătatea și iertarea!
Recent am putut afla de câtă ceață ne putem înconjura sufletele, dar mai ales că ceața o generăm chiar noi, un abur gros, fără de speranță, care ascunde multe. Am mai aflat cât de departe poți fi de un alt suflet de om, deși îl privești în aceeași clipită în oglinda-i, în ochi.
Un om bun nu poate face rău altui suflet decât dacă e rătăcit sufletește. În rătăcirea-i, nu se mai vede decât pe sine, cu nevoile lui. Efemere... Înșelătoare... Clipe de satisfacție care vor costa ani de întrebări...
De aceea, Doamne, te rog mult, arată-i acelui om ce înseamnă bunătatea și nevoia de dumnezeire! Eu unul recunosc că sunt nevolnic, mă smeresc și între_zăresc_ acum în sufletele altora. E atâta nevoie, imediată și permanentă, de bunătate!
