Urgenţa

Aţi fost vreodată la Urgenţă, la Mureş de exemplu? Ei bine, dacă nu, vă recomand să faceţi o vizită de documentare - ca să vedeţi unde ajung cei care nu au încotro - pentru că îi trădează trupul, organele, pentru că au avut un accident, pentru că nenorocul i-a trimis acolo. O seară la Urgenţă are puterea predicii a zece preoţi adunată cu eficienţa a zece campanii contra viciilor, ambele combinate cu morala a zece documentare despre ineficienţa sistemului sanitar. Desigur, ajungi acolo pregătit sufleteşte: prietenii, articolele, te-au pus în gardă şi te aştepţi la ce e mai rău... şi totuşi, undeva în colţul sufletului tău, pulsează speranţa că ţie, tatălui tău, prietenei tale, copilului tău, universului tău senin, nu vi se poate întâmpla nimic într-atâta de rău. Că nu vei fi nevoit de exemplu să stai ore bune, târzii în noapte, în triaj (hm, locomotive obosite trase pe linii moarte...), până când va veni un doctor de specialitate obosit, tracasat, deconectat, ca să ofere un diagnostic. Timp în care pe lângă tine se sting oameni, uşi batante pocnesc sec, aparatele piuie şi bipăie, linoleumul albastru se scurge, asistenţii sorb cafele obosiţi, tărgile curg cu bătrâne îmbrăcate în ie, beţivi alburii înjură, ambulanţele varsă bolnavi după bolnavi, tineri şi bătrâni deopotrivă. Câte un copil, ca o narcisă albă rătăcită în halda de steril, ajuns aici însoţind vreun părinte bolnav, priveşte cu ochii mari nedumeriţi la oamenii care zac pe targă - tocmai descoperă că suntem cusuţi cu aţă şi că pe la crăpături ni se scurge pluşul uzat.
Una peste alta, te sperie gândul că şi pe tine te va trăda, aşa cum zilnic, picurat, ai trădat-o şi tu, săraca inimă, şi că te vei trezi cu lumina rece a neonului în ochi, cu tavanul uzat venind peste tine, cu braţele prizoniere ale perfuziei şi faţa captată de trompa măştii de oxigen.  

Update: Pe situl Zi-de-zi aflu că de la începutul anului 2012 SMURD se va muta la parterul Spitalului Clinic şi că în noul sediu vor fi cu totul alte condiţii. Mai sunt şi veşti bune.