Mizerie, jogging, DoR şi pietricele

Unu: Cred că am mai scris-o şi simt nevoia să o repet, pesiajul urban românesc e de o urâţenie cumplită. Pentru un designer, înfiorătoare. Îmi sare în ochi la tot pasul lipsa de bun gust şi devin tot mai deprimat de lipsa semnelor bune. Trepte de beton turnate alandala, spaţii verzi împrejmuite cu sârmă ghimpată şi cu stâlpi reciclaţi din foste ţevi de gaz, calcane urâte, case de un roşu carmin strident, balcoane închise cu foste parbrize de autobus, garaje de lemn, de beton, tablă, plasă de sârmă, firme de magazine absolut oribile, praf, borduri, stâlpi, bannere de pvc, reclame aiurea, un aer trist şi prăfuit pluteşte peste ţara asta. Măcar bine că vine primăvara şi verdele frunzelor va mai acoperi din mizerie. 

Doi: M-am apucat de alergat dimineaţa. Mai făcusem asta demult, în adolescenţă, dar m-am lăsat păgubaş. De data asta se pare că mă ţine, e şi acesta un semn de transformare. Prin tinereţe îmi permiteam luxul de a fi instabil, indecis, practicam abandonul. Acum, e un risc. Am alergat câteva zile pe răsărit de soare, acum, cu noua oră, o fac pe semi-întuneric.

Trei: Apropo de transformare, a apărut numărul 5 din Decât o Revistă. Tema numărului, Metamorfoza. Vă recomand cu toată căldura să vă abonaţi (şi prin asta să susţineţi un proiect jurnalistic excepţional). DoR este "altceva" în peisajul media românesc.

Patru: îmi amintesc cum în copilărie aveam tot felul de obiceiuri cu accente de superstiţie. Unul din ele era ca în drum spre casă, încă de foarte departe, să-mi aleg o pietricică şi cu şuturi bine plasate cu bombeul pantofului să o duc aşa, şut după şut, până la poarta casei. Dacă eşuam (piatra putea să dispară într-o gură de canal sau sub o poartă), urma să am ghinion.