Nu pot să nu aprob atitudinea unor personalități - sau, în majoritatea cazurilor, a unor simpli cetățeni ai lumii - vizavi de cazul Wikileaks. Chiar așa partizane, că doar e vorba de o cauză care trebuie apărată defensiv dar hotărât, aceste luări de poziție exprimă acel tip de curaj al opiniei care nouă, celor trăitori în interminabilul no man's land postcomunist al exprimării echivoce, ne este cu totul străin.
Vă dau un exemplu direct: Roger Waters. Prin excelență, dar mai ales prin sunet, omul care și-a definit cariera de muzician prin cântece rebele și comportament anti-totalitar. Omul anti-sistem. Într-un recent post pe Facebook, omul nostru descrie tocmai acel gen de situație gri, în care granițele dintre bine și rău, moral și imoral, alb și negru, sunt atât de cețoase încât în fața lor caracterele moi cedează și doar cei cu dârzenie și spirit activ, viu, pot rezista cu opiniile intacte. Aflat în turneul mondial The Wall Tour I (iar tema acestui turneu, numită Fallen Loved Ones, este pierderea celor dragi aflați în războaie, rănile sufletești lăsate de război), Waters obișnuiește să ofere 20 bilete gratuite veteranilor de război (pentru eficiență, oamenii sunt selectați cu ajutorul asociațiilor de veterani de război, al structurilor dedicate reintegrării acestora în societate), veterani care participă chiar în culise, alături de Roger, la concert. În pauza în care starul vine în spatele scenei se povestește, se fac poze, se dau autografe, atmosfera e destinsă, și, subliniază Waters, we never talk politics.
Waters vorbește de James, unul din soldații care au participat la război, încă activ, invitat la unul din spectacolele anterioare, și care, după ce muzicianul s-a declarat public apărător al conceptului Wikileaks, i-a scris revoltat că se simte trădat și ridiculizat, numind Wikileaks organizație teroristă, care pune în pericol viața trupelor americane.
Ei bine, Waters răspunde politicos dar ferm, și aici cred că e mai bine să pun chiar rândurile scrise de el: With all due respect to Joseph I beg to differ. There is no evidence
that any Wikileaks revelation has or will put anyones life in danger,
that assertion is just the usual scaremongering tactic of the powers
that be. Wikileaks does however provide 'we the people' with information
that better informs our decisions and our ability to contribute to
society. I am sorry if James, or for that matter any of my other guests
felt misled. My position is clear, I feel equal desolation at the loss
of any human life in war, American or not, my grief transcends national
boundaries.
Wikileaks a îndrăznit să pună sub semnul întrebării metodele și regulile după care presa face jurnalism. Reacția dură, extrem de dură, supradimensionată, cu care politicul răspunde acestei provocări, trebuie să ne facă să ne facă măcar să reflectăm asupra regulilor după care lumea, nu presa, e condusă. Cărui sistem ne încredințăm, la urma urmei, destinele. E cât se poate de clar că sistemul a fost deranjat și că, prin toate mijloacele, încearcă să acopere breșa. În care lume liberă (să fie clar, condusă după principii în care libertatea de exprimare și, dacă vreți, libertatea însăși, stau la fundamentul societății) companii precum PayPal, Viza sau MasterCard, companii de hosting, cetățenii, organizațiile, pot fi supuse presiunilor pentru a bloca finanțarea și suportul acordat Wikileaks? Dacă America, țara care pretinde că e stindardul libertății, face asta, atunci perspectivele sunt destul de triste.
Am citit în ultimele zile opinii legate de ''scandalul Wikileaks". Sever Voinescu, de pildă, în Dilema veche, invocă prudent discreția canalelor diplomatice și necesitatea ca acest tip de comunicare să existe în continuare, protejat, încheind totuși în virgulă, scriind că amploarea cazului necesită mult mai multă atenție.
Pentru mine, simplul fapt că scriu aceste rânduri cu un mic beculeț roșu aprins într-un ungher al minții (atenție ce scrii că poate avea repercusiuni, că lasă urme), este semnalul clar că lucrurile nu sunt pe un făgaș normal.
