E ora cinci dimineaţa şi cu un mic păcănit radioul se trezeşte la viaţă. Ceasul aparatului e uşor decalat faţă de ora staţiei NRW, aşa că în difuzorul radioului crainicul tocmai încheie o ştire seacă despre conferinţa de presă a Primăriei despre centrul de azil.
Florian Schifgen, sau domnul S., e treaz acum, deşi perna încă îi prinde în cutele moi capul pleşuv; ochii închişi şi poziţia leneşă, cu faţa spre saltea şi tălpile picioarelor ieşind la capătul plăpumii, te-ar face să crezi că omul ar fi încă în braţele lui Morfeu.
Afară e încă întuneric şi plouă mărunt. De pe streaşina casei cad ritmat pe pervazul de plastic alb al ferestrei stropi zgomotoşi, iar în geamul gros bat din timp în timp rafale de picuri aduse de vântul de nord. Dar asta nu prea contează aici. Viaţa oamenilor şi a maşinilor îşi duce propriul ritm, unul aparte, ordonat, secvenţial şi implacabil. Deja zgomotul primelor autovehicule taie peretele camerei de la o muchie la alta, ca un fermoar tras neîncetat de o mână nevăzută.
Ziua de noiembrie începe în Bochum, Germania. Ca să fim mai corecţi, a început de mai bine de două ore, înaintea radioului domnului S, când brutarii micilor bäckerei* au ridicat obloanele, şi-au aprins micile halogene roş-galbene ale tejghelelor şi au purces la treabă, mixând coca brötchen-elor**, pornind cuptoarele, feliind salamurile şi caşcavalul, rupând foile de salată, preparând condimentele. Peste câteva zeci de minute, clopoţelele uşilor prind clinchet vesel, anunţând primul val de clienţi, cei abonaţi la gustările brutăriei. Toate detaliile legate de felul de mâncare, tipul de pâine, conţinutul, au fost discutate anterior, fiecare brutar îşi cunoaşte deja bine clienţii. După un scurt schimb de urări, oamenii ies, îşi încalecă bicicletele şi se pierd în ploaia zorilor.
În radioul domnului S., reportajele, cronicile şi interviurile deschid ziua, punctate iniţial de slagăre şi reprize de muzică clasică; mai spre ziuă, atunci când audienţa mai tânără face ochi, reportajele sunt întrerupte doar de clipuri pop-rock. Domnul S e treaz acum de-a binelea.
Pe stradă, maşinile şi-au înteţit ritmul. La fix şapte şi douăzeci de minute, deşi uşor tocită de rutină, urechea domnului S. percepe cum valul de motoare ambalate creşte la punctul maximal, este ora la care forţa de muncă a Germaniei inundă capilarele urbane, se răspândeşte pe la birouri, magazine, curgând dinspre autostrăzile albe pe un sens, roşii pe celălalt***. E un furnicar de maşini şi oameni, un freamăt care descreşte şi se normalizează doar după orele opt. Abia atunci, când deja cafetierele din birouri bolborosesc emiţând arome iar ecranele monitoarelor se albesc prinzând viaţă, al doilea val, cel al vârstnicilor îmbrăcaţi în bej, al mămicilor cu cărucioare, al jogger-ilor, îşi face apariţia pe străzi.
Domnul S. lucrează la fabrica de bere Moritz Fiege din Bochum. Acum e la lucru, după ce s-a învârtit cu Opelul său vreme de zece minute pe străduţele din apropierea fabricii ca să prindă un loc de parcare fără taxare. La pauza de la ora 11 îşi va mânca pe îndelete gustarea delicioasă preparată de doamna Horn de la brutăria din apropierea casei. Spre seară va ieşi cu Günther şi Mathias în centru, la Weihnachtsmarkt****, ca să bea un vin fiert şi să dea gata o porţie de cârnăciori tradiţionali, prăjiţi la cuptor. Este tabietul lor de mijloc de noiembrie, ca în prima seară de târg de Crăciun să iasă acolo şi să socializeze.
Germania este la sfârşitul lui 2010 un şir nesfârşit de procese de lucru aflate în normală desfăşurare. Brutarul îşi coace pâinea la ora 5, muncitorul de la uzina Opel munceşte şi îşi ia gustarea de la ora 11, vânzătorul de la standul de presă de la gară îşi aranjează marfa, barmanul munceşte seara până la epuizare. Deşi plouă şi bate un vânt tăios, pe acoperişul casei doi muncitori urcaţi pe schelă repară câteva ţigle ale acoperişului iar la doi paşi, alţi doi, urcaţi pe o macara, montează luminiţe de sărbători. Procesele de muncă se întrepătrund, curg firesc, se succed, iar Germania mare îşi plăteşte prin muncă prosperitatea. O merită.
* - Bäckerei - Brutărie-patiserie (Kemps e un exemplu de lanţ de asemenea magazine, dar sunt şi multe independente). Vinde sandwich-uri calde, reci, muffins, cafea, iaurturi.
** - Brötchen - chiflă-pâinică crocantă, folosită de obicei la prepararea sandwich-urilor. Se găseşte şi semi-preparată, în magazine, se poate coace aşadar şi acasă, rapid şi convenabil.
*** - Văzută de sus, pe vremea când aeronava Wizz ateriza la Dortmund devreme în zori, Autostrada 40 sau A40 oferea un spectacol de lumină fascinant. Două fluide paralele, în curgere neostoită, cu două sensuri, sute de puncte albe venind şi alte sute roşii plecând spre culmea dealului negru de la orizont.
**** - Weihnachtsmarkt - Târgul de Crăciun, ţinut în centrul oraşelor germane, din 18 noiembrie până pe 23 decembrie. Sunt montate sute de căsuţe de lemn, decorate cu motive tradiţionale germane, care vând diferite produse, de la brânzeturi tradiţionale la cartofi copţi umpluţi cu sosuri, plăcinte de cartofi cu sos de mere, vin fiert (Glühwein), suveniruri. Seara, târgul este luminat feeric şi e animat de lumea ieşită de la muncă, doritoare să socializeze şi să se distreze.
Florian Schifgen, sau domnul S., e treaz acum, deşi perna încă îi prinde în cutele moi capul pleşuv; ochii închişi şi poziţia leneşă, cu faţa spre saltea şi tălpile picioarelor ieşind la capătul plăpumii, te-ar face să crezi că omul ar fi încă în braţele lui Morfeu.
Afară e încă întuneric şi plouă mărunt. De pe streaşina casei cad ritmat pe pervazul de plastic alb al ferestrei stropi zgomotoşi, iar în geamul gros bat din timp în timp rafale de picuri aduse de vântul de nord. Dar asta nu prea contează aici. Viaţa oamenilor şi a maşinilor îşi duce propriul ritm, unul aparte, ordonat, secvenţial şi implacabil. Deja zgomotul primelor autovehicule taie peretele camerei de la o muchie la alta, ca un fermoar tras neîncetat de o mână nevăzută.
Ziua de noiembrie începe în Bochum, Germania. Ca să fim mai corecţi, a început de mai bine de două ore, înaintea radioului domnului S, când brutarii micilor bäckerei* au ridicat obloanele, şi-au aprins micile halogene roş-galbene ale tejghelelor şi au purces la treabă, mixând coca brötchen-elor**, pornind cuptoarele, feliind salamurile şi caşcavalul, rupând foile de salată, preparând condimentele. Peste câteva zeci de minute, clopoţelele uşilor prind clinchet vesel, anunţând primul val de clienţi, cei abonaţi la gustările brutăriei. Toate detaliile legate de felul de mâncare, tipul de pâine, conţinutul, au fost discutate anterior, fiecare brutar îşi cunoaşte deja bine clienţii. După un scurt schimb de urări, oamenii ies, îşi încalecă bicicletele şi se pierd în ploaia zorilor.
În radioul domnului S., reportajele, cronicile şi interviurile deschid ziua, punctate iniţial de slagăre şi reprize de muzică clasică; mai spre ziuă, atunci când audienţa mai tânără face ochi, reportajele sunt întrerupte doar de clipuri pop-rock. Domnul S e treaz acum de-a binelea.
Pe stradă, maşinile şi-au înteţit ritmul. La fix şapte şi douăzeci de minute, deşi uşor tocită de rutină, urechea domnului S. percepe cum valul de motoare ambalate creşte la punctul maximal, este ora la care forţa de muncă a Germaniei inundă capilarele urbane, se răspândeşte pe la birouri, magazine, curgând dinspre autostrăzile albe pe un sens, roşii pe celălalt***. E un furnicar de maşini şi oameni, un freamăt care descreşte şi se normalizează doar după orele opt. Abia atunci, când deja cafetierele din birouri bolborosesc emiţând arome iar ecranele monitoarelor se albesc prinzând viaţă, al doilea val, cel al vârstnicilor îmbrăcaţi în bej, al mămicilor cu cărucioare, al jogger-ilor, îşi face apariţia pe străzi.
Domnul S. lucrează la fabrica de bere Moritz Fiege din Bochum. Acum e la lucru, după ce s-a învârtit cu Opelul său vreme de zece minute pe străduţele din apropierea fabricii ca să prindă un loc de parcare fără taxare. La pauza de la ora 11 îşi va mânca pe îndelete gustarea delicioasă preparată de doamna Horn de la brutăria din apropierea casei. Spre seară va ieşi cu Günther şi Mathias în centru, la Weihnachtsmarkt****, ca să bea un vin fiert şi să dea gata o porţie de cârnăciori tradiţionali, prăjiţi la cuptor. Este tabietul lor de mijloc de noiembrie, ca în prima seară de târg de Crăciun să iasă acolo şi să socializeze.
Germania este la sfârşitul lui 2010 un şir nesfârşit de procese de lucru aflate în normală desfăşurare. Brutarul îşi coace pâinea la ora 5, muncitorul de la uzina Opel munceşte şi îşi ia gustarea de la ora 11, vânzătorul de la standul de presă de la gară îşi aranjează marfa, barmanul munceşte seara până la epuizare. Deşi plouă şi bate un vânt tăios, pe acoperişul casei doi muncitori urcaţi pe schelă repară câteva ţigle ale acoperişului iar la doi paşi, alţi doi, urcaţi pe o macara, montează luminiţe de sărbători. Procesele de muncă se întrepătrund, curg firesc, se succed, iar Germania mare îşi plăteşte prin muncă prosperitatea. O merită.
* - Bäckerei - Brutărie-patiserie (Kemps e un exemplu de lanţ de asemenea magazine, dar sunt şi multe independente). Vinde sandwich-uri calde, reci, muffins, cafea, iaurturi.
** - Brötchen - chiflă-pâinică crocantă, folosită de obicei la prepararea sandwich-urilor. Se găseşte şi semi-preparată, în magazine, se poate coace aşadar şi acasă, rapid şi convenabil.
*** - Văzută de sus, pe vremea când aeronava Wizz ateriza la Dortmund devreme în zori, Autostrada 40 sau A40 oferea un spectacol de lumină fascinant. Două fluide paralele, în curgere neostoită, cu două sensuri, sute de puncte albe venind şi alte sute roşii plecând spre culmea dealului negru de la orizont.
**** - Weihnachtsmarkt - Târgul de Crăciun, ţinut în centrul oraşelor germane, din 18 noiembrie până pe 23 decembrie. Sunt montate sute de căsuţe de lemn, decorate cu motive tradiţionale germane, care vând diferite produse, de la brânzeturi tradiţionale la cartofi copţi umpluţi cu sosuri, plăcinte de cartofi cu sos de mere, vin fiert (Glühwein), suveniruri. Seara, târgul este luminat feeric şi e animat de lumea ieşită de la muncă, doritoare să socializeze şi să se distreze.
Am fost prima dată în Germania prin 2001, am stat 3 săptămâni care au inclus şi Crăciunul...mi-a plăcut mult...am rămas cumva cu impresia ca Germania miroase a mâncare: un soi de combinaţie între miros de pâine, turtă dulce, scorţişoară şi nelipsiţii cârnaţi de diverse feluri de la Weihnachtsmarkt!