[Inainte de a incepe, imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, pe laptop nu reusesc sa le configurez, le voi introduce la intoarcerea in tara].
Ieri am avut parte de o aterizare frumoasa la Dortmund, cum de putine ori am intalnit. Nu ma refer la partea tehnica a operatiunii, desi a fost impecabila, ci la ce am putut vedea pe hublou: Germania toamna. Pentru un individ ca mine, ahtiat dupa culori, detalii, miniaturi si izometrie, a fost un adevarat regal grafic.
Premizele, atat mesajul capitanului de deasupra norilor, anuntand eterna ploaie dortmundeza, cat si mocheta groasa si accidentata a cumulusilor, ma facusera sa cred ca nu voi vedea nimic. Oftand obosit, vroiam sa inchid ochii asteptand aterizarea. A urmat insa o imensa gaura, ca un ochi gigantic deschis spre pamant, in care, fericita potrivire, tocmai urma sa ne scufundam, asa ca am continuat sa studiez ce se intampla. Am coborat printre palcuri rarefiate de norisori, prea lipsiti de consistenta ca sa poata bloca razele unui superb soare de toamna. Primul lucru care m-a surprins au fost niste sageti galbene, triunghuri minuscule aruncate spre cer, care punctau verdele inchis al padurilor westfaliene. Erau coronamente galbene, in contrast puternic cu cele din jur. Rigoarea germana mi s-a anuntat deja prin ele pentru ca apareau doar grupate, in centrul vreunei padurici sau de-a lungul soselelor. Probabil soi plantat de mana de om, cu ingalbenire sincronizata. Au urmat apoi parcelele delimitate de panglici argintii de sosele (din cauza unghiului razelor solare, tonurile pamantului capatau umbre iar soselele reflexe). Iarba, de un verde tomnatic, galbui-maroniu. Apoi un turn de televiziune, pe coama unu deal impadurit, dealuri rotunde ca niste sani, impadurite, incolacite in spirale jucause de sosele, casute albe si crem, plantate regulat si grupat. Mici comunitati legate de panglici, alei, multe padurici cu acelasi motiv galben-verde. Apoi, mi-au scos o exclamatie de incantare copilareasca padurile: marginile lor pareau pudrate de o mana gigantica cu praf roscat-maroniu de scortisoara: frunzele, care cucerisera iarba pajistilor doar cativa metri de la marginea padurii, probabil imprastiate de vant. Apoi, intr-o succesiune tot mai rapida, caci ne apropiam de pamant, au urmat: rezervoare cilindrice uriase, verde inchis, acel verde militaros, de panzer german. Un lac cu profunzimile marcate de tonurile in scara de verde, cu sase insulite egale la margine, fiecare cu un copacel pe mijloc. Firele albe de spuma ca de lana netoarsa, atarnate de linia unei mici cascade pe un raulet. Natura, de o salbaticie tinuta sub control, amenajata, ingradita, dar intacta si sanatoasa. Parcele de semanaturi, in ocru si verde, separate de drumeaguri pe care se plimbau, cu cate un caine vesel, nemti in rosu si galben. Parcari imense, colorate, ude, firma rosie de bauhaus, o flota de camioane galbene, probabil un centru deutsche post, parcate paralel, contrastante asemeni copacilor. Nuanta dominanta: un maroniu combinat cu verde inchis, spart pe alocuri de verde spalacit, puncte rosii, cai ferate maro spre negru, silozuri maron-caramizii, casele albe, apoi un vesel bloc cu balcoanele panotate bauhausian in galben, rosu, albastru si negru, apoi un turn galben, apoi soseaua cu autovehicule curgand necontenit, germania la lucru, germania intr-o zi de germanie harnica, normala, asa cum trebuie, apoi iarba arsa de la marginea pistei, apoi pista, willkommen zu deutschland!
Ieri am avut parte de o aterizare frumoasa la Dortmund, cum de putine ori am intalnit. Nu ma refer la partea tehnica a operatiunii, desi a fost impecabila, ci la ce am putut vedea pe hublou: Germania toamna. Pentru un individ ca mine, ahtiat dupa culori, detalii, miniaturi si izometrie, a fost un adevarat regal grafic.
Premizele, atat mesajul capitanului de deasupra norilor, anuntand eterna ploaie dortmundeza, cat si mocheta groasa si accidentata a cumulusilor, ma facusera sa cred ca nu voi vedea nimic. Oftand obosit, vroiam sa inchid ochii asteptand aterizarea. A urmat insa o imensa gaura, ca un ochi gigantic deschis spre pamant, in care, fericita potrivire, tocmai urma sa ne scufundam, asa ca am continuat sa studiez ce se intampla. Am coborat printre palcuri rarefiate de norisori, prea lipsiti de consistenta ca sa poata bloca razele unui superb soare de toamna. Primul lucru care m-a surprins au fost niste sageti galbene, triunghuri minuscule aruncate spre cer, care punctau verdele inchis al padurilor westfaliene. Erau coronamente galbene, in contrast puternic cu cele din jur. Rigoarea germana mi s-a anuntat deja prin ele pentru ca apareau doar grupate, in centrul vreunei padurici sau de-a lungul soselelor. Probabil soi plantat de mana de om, cu ingalbenire sincronizata. Au urmat apoi parcelele delimitate de panglici argintii de sosele (din cauza unghiului razelor solare, tonurile pamantului capatau umbre iar soselele reflexe). Iarba, de un verde tomnatic, galbui-maroniu. Apoi un turn de televiziune, pe coama unu deal impadurit, dealuri rotunde ca niste sani, impadurite, incolacite in spirale jucause de sosele, casute albe si crem, plantate regulat si grupat. Mici comunitati legate de panglici, alei, multe padurici cu acelasi motiv galben-verde. Apoi, mi-au scos o exclamatie de incantare copilareasca padurile: marginile lor pareau pudrate de o mana gigantica cu praf roscat-maroniu de scortisoara: frunzele, care cucerisera iarba pajistilor doar cativa metri de la marginea padurii, probabil imprastiate de vant. Apoi, intr-o succesiune tot mai rapida, caci ne apropiam de pamant, au urmat: rezervoare cilindrice uriase, verde inchis, acel verde militaros, de panzer german. Un lac cu profunzimile marcate de tonurile in scara de verde, cu sase insulite egale la margine, fiecare cu un copacel pe mijloc. Firele albe de spuma ca de lana netoarsa, atarnate de linia unei mici cascade pe un raulet. Natura, de o salbaticie tinuta sub control, amenajata, ingradita, dar intacta si sanatoasa. Parcele de semanaturi, in ocru si verde, separate de drumeaguri pe care se plimbau, cu cate un caine vesel, nemti in rosu si galben. Parcari imense, colorate, ude, firma rosie de bauhaus, o flota de camioane galbene, probabil un centru deutsche post, parcate paralel, contrastante asemeni copacilor. Nuanta dominanta: un maroniu combinat cu verde inchis, spart pe alocuri de verde spalacit, puncte rosii, cai ferate maro spre negru, silozuri maron-caramizii, casele albe, apoi un vesel bloc cu balcoanele panotate bauhausian in galben, rosu, albastru si negru, apoi un turn galben, apoi soseaua cu autovehicule curgand necontenit, germania la lucru, germania intr-o zi de germanie harnica, normala, asa cum trebuie, apoi iarba arsa de la marginea pistei, apoi pista, willkommen zu deutschland!
Leave a comment