Trezirea

Îmi pare rău că nu fac altceva decât să completez corul celor care plâng pe umerii scorojiţi şi cocoşaţi ai unei Românii crizate. Dar situaţiunea actuală mă obligă oarecum să spun şi eu ce paţ zi de zi în lupta cu mentalitatea antreprenorială, mai mult decât cu criza în sine. Trebuie să dau pe afară, ca să nu ţin pe dinăuntru că e mai rău.
Ca antreprenor în design (meseria aia indefinită, unii o văd ca pictor, alţii ca infotehnician, alţii se abţin) sunt zi de zi între ciocan şi nicovală, ciocanul fiind Guvernul acesta amărât şi neputincios (i-am dat trilioane de şanse să spulbere imaginea asta şi, cu obstinenţă balcanică, a confirmat-o până azi), nicovala fiind grupul de clienţi antreprenoriali (sunt şi ceva corporatişti, dar asta în alt post).
Pe de o parte am un ciocan care nu ştie decât să dea vârtos... dar ce spun eu, de-ar da, dar de fapt nu ştie decât să ia. Şi ia, conştiincios, şi trimite plicuri, şi te somează; schimbă legi, te ameţeşte de nu mai ştii pe ce lume eşti. Din acest punct de vedere, a fi antreprenor în Romania înseamnă să consumi două treimi din timp cu socotelile şi încurcăturile create după munca din ultima treime de timp rămasă, dedicată, dacă se mai poate şi ai chef, creaţiei.
Pe cealaltă parte stă un grup mărunţel de afacerişti (cultura adevaratului antreprenor, cel care planifică, evaluează, îşi asumă riscuri şi investeşte, încă nu există în Romania, să fim bine înţeleşi). Care nu ştiu cum să prindă un geşeft. Cum să ia de aici ieftin şi să dea dincolo cu surplus indecent. Care se bucură dacă mi-au strecurat în brief (nu există de fapt brief, tocmai ăsta e şpilul), pe lângă cele trei pagini de broşură şi un logo pe gratis (dă-o-ncolo, trei pixeli amărâţi, eşti talentat, trage repede şi o siglă). Pentru aceştia, ideal, plata mi se va face la termen nedefinit, se ia o dată aiurea şi mi se promite (unii nici măcar nu mai verifică dacă nu cumva pică într-o duminică). Am trăit momente kafkiene, un asemenea "antreprenor" mi-a trimis vineri seara un mail referitor la un proiect urgent, trebuia terminat în week-end, şi mă întreba dacă sunt disponibil. Ştiam că nu va fi plătit dar acum e amuzant să vă spun că am confirmat că pot lucra şi că, aici vine bomba, respectivul nici nu a mai trimis specificaţiile. Era un proiect mort în faşă, dar nu-i aşa, de ce să nu încercăm?
Şi viaţa mea profesională are, cu precădere în această perioadă interesantă, zeci de asemenea momente. Pentru asta, dragă Românie antreprenorială, nu-ţi sunt recunoscător! Pentru asta, încet-încet, voi valoriza munca şi creaţia mea acolo unde ştiu că va fi valorizată, unde ştiu că are potenţial şi apreciere sinceră. Antreprenorii locali (există, ca întotdeauna, câteva excepţii de toată lauda) n-au decât să se zbată ca peştii în năvod. Provincial. Balcanic.

Citeam zilele trecute de un alt coleg de breaslă, membru Brandient, care se mută "afară", obosit de lipsa de recunoaştere şi mulţumire - socială, profesională. Trag un semnal de alarmă: nu e bine! Celor care strigă: Lasă-i să plece, cu ei sau fără ei, tot aia, le spun: nu e bine! România, trezeşte-te! Ai un potenţial şi nu-l valorifici. Îţi oboseşti oamenii, chiar pe cei tineri, ceea ce e chiar grav. Ei vor mai mult, au aşteptări de la tine! Şi nu vorbim de cei leneşi, cei debusolaţi, vorbim de cei activi, pasionaţi, harnici. România, trezeşte-te!