Oricâte discuţii am avea pe diverse teme de ecologie, sănătate, cultură sau turism, toate mi se par sterpe până când nu vom avea hotărârea de gândi pe termen lung asupra viitorului acestui loc.
Ca exemplu, să ne întrebăm până când va mai funcţiona absurdul angrenaj de la marginea oraşului, combinatul Azomureş, aflat la câţiva kilometri de buricul urbei şi la câteva molecule distanţă de plămânii noştri. Mi se pare absurd şi revoltător să vorbeşti de spaţii de joacă, piste de biciclete, parcuri şi vicheduri în timp ce, la doi paşi, o bombă pestilenţială trimite fumuri şi arome azotoase peste capul tău, peste copiii tăi, peste imaginea şi plămânii obosiţi ai oraşului. În paranteză fie spus, la fel de cinic mi se pare să spui că încă din faza de construcţie s-a avut în vedere ca vânturile care bat peste lunca Mureşului să disperseze aburii poluanţi înspre Cristeşti şi Nazna, de parcă acolo nu ar trăi tot comunităţi de oameni.
Să scoţi ochii locuitorilor, votanţilor, cu obosita scuză a locurilor de muncă care odată pierdute ar ruina economia oraşului înseamnă a perpetua de fapt ideea că nu vom scăpa în veci de vecinătatea poluantă, înseamnă a nu dori să stimulezi creşterea înspre verde a acestei urbe, mutarea ei ca percepţie a brandului de locaţie înspre turism, nu înspre industrie. Cred cu tărie în brandingul de locaţie, în lupta diverselor zone şi comunităţi ale lumii în a ieşi fiecare cu ceva particular în lupta globală pentru atragerea vizitatorilor. Infuzia de vizitatori înseamnă mult, mult mai mult, decât un simplu tranzit. Un vizitator lasă comunităţii cash, idei şi contacte şi ia de aici impresii şi recomandări pentru următorii turişti. Cumpără suveniruri, nopţi de cazare, cafele şi bilete de muzeu şi încarcă poze pe Flickr şi filme pe YouTube, recomandări pe Facebook şi Dopplr. Un vizitator aduce cu sine aer proaspăt şi prosperitate pentru oraş. Oraşele adevărate trăiesc din asta, fie că vorbim de Zagreb,Gratz Graz sau Regensburg. De Wroclaw sau Szeged, Valencia sau Gouda. Oraşele adevărate luptă să aducă turişti pentru ca cetăţenilor să le meargă mai bine. Calitatea vieţii în aceste oraşe creşte iar educaţia, cultura şi sănătatea lor sunt mai elevate, mai puternice. Cred că, dincolo de toate discuţiile şi contrele aprinse specifice conducătorilor locului, cetăţenii oraşului Tîrgu-Mureş trebuie să se întrebe cândva, cu hotărâre: ce vrem să facem cu acest loc, cum vrem să arate, ce vrem să ne ofere? Cum vrem să ne ducem vieţile de acum încolo, noi şi copiii noştri? Ce putem face ca ceea ce ne dorim să se şi întâmple?
Ca exemplu, să ne întrebăm până când va mai funcţiona absurdul angrenaj de la marginea oraşului, combinatul Azomureş, aflat la câţiva kilometri de buricul urbei şi la câteva molecule distanţă de plămânii noştri. Mi se pare absurd şi revoltător să vorbeşti de spaţii de joacă, piste de biciclete, parcuri şi vicheduri în timp ce, la doi paşi, o bombă pestilenţială trimite fumuri şi arome azotoase peste capul tău, peste copiii tăi, peste imaginea şi plămânii obosiţi ai oraşului. În paranteză fie spus, la fel de cinic mi se pare să spui că încă din faza de construcţie s-a avut în vedere ca vânturile care bat peste lunca Mureşului să disperseze aburii poluanţi înspre Cristeşti şi Nazna, de parcă acolo nu ar trăi tot comunităţi de oameni.
Să scoţi ochii locuitorilor, votanţilor, cu obosita scuză a locurilor de muncă care odată pierdute ar ruina economia oraşului înseamnă a perpetua de fapt ideea că nu vom scăpa în veci de vecinătatea poluantă, înseamnă a nu dori să stimulezi creşterea înspre verde a acestei urbe, mutarea ei ca percepţie a brandului de locaţie înspre turism, nu înspre industrie. Cred cu tărie în brandingul de locaţie, în lupta diverselor zone şi comunităţi ale lumii în a ieşi fiecare cu ceva particular în lupta globală pentru atragerea vizitatorilor. Infuzia de vizitatori înseamnă mult, mult mai mult, decât un simplu tranzit. Un vizitator lasă comunităţii cash, idei şi contacte şi ia de aici impresii şi recomandări pentru următorii turişti. Cumpără suveniruri, nopţi de cazare, cafele şi bilete de muzeu şi încarcă poze pe Flickr şi filme pe YouTube, recomandări pe Facebook şi Dopplr. Un vizitator aduce cu sine aer proaspăt şi prosperitate pentru oraş. Oraşele adevărate trăiesc din asta, fie că vorbim de Zagreb,
Graz, nu Gratz :)
Dar abstracție făcînd de asta: chiar crezi că turismul e un panaceu cvasi-universal, aplicabil ca medicament atoate-vindecător ?
Mie mi se pare că, pe de o parte, o foarte mică parte din localitățile și orașele lumii beneficiază de cîștiguri suplimentare semnificative din turism - ceea ce nu înseamnă că celorlalte tre' să le meargă prost. Să nu mă înțelegi greșit - să lăsăm turismului ce-i al turismului. Da' să vrei să _te faci_ interesant cu tot dinadinsul, nu cred că merge. Poți să _fii_ interesant, ceea ce e cu totul altceva.
Pe de altă parte, dar în acceași notă: văd turismul ca o consecință, nu ca un scop. Să facem ceva ce _ne _ place. Atunci o să vină buluc și turiștii, și o să le placă și lor. Să se bucure și ei de ceea ce ne bucură pe noi (chiar și în absența turiștilor).
Branding local... Sigur că da, dar nu doar de dragul brandingului. Branding-ul ca o recunoaștere, nu ca un scop.
Lui Cicu: Nu cred nici eu că stimularea turismului e singura cale de a sălta calitatea vieţii la Tîrgu-Mureş, cred că tocmai de aceea i-am numit prudent, de câteva ori, pe aşa-zişii turişti vizitatori. Textul e un îndemn, de fapt, la a ne pune întrebarea clară ce vrem să facem cu acest loc. Asta pentru că, nu-i aşa, comunitatea aparţine unui loc şi nu invers, iar locul defineşte comunitatea. Turismul, într-adevăr, e o consecinţă fericită la răspunsul pe care ni-l vom da şi la acţiunile care-l vor urma. Revenind: pe un plan mai mare, trăim într-o zonă definită în mare parte de prezenţa benefică - încă - a naturii (trans - silvae) şi asta, vrând-nevrând, ne dă un reper înspre ce am putea să ne îndreptăm. Tot în acest sens scriam că un combinat chimic vine pe contrasens şi complică lucrurile. Prefer coerenţa :).
De asemenea, mă scoate din minţi letargia locală şi lipsa de consens. Se pare că ne trăim vieţile ratând oportunităţi pe care alte comunităţi le valorifică.