O reacţie externă, neutră, la brandul România (Brand New e un blog cu reputaţie în teme de branding, iar tonul e echilibrat).
July 2010 Archives
Aş începe prin a spune că în urmă cu câteva săptămâni am fost la o conferinţă organizată la Cluj de revista OfCorso cu tema Brandingul de oraş - Cluj, evenimentul avându-i ca moderatori pe Aneta Bogdan (Brandient) şi Cătălin Ştefănescu (Garantat 100%). Tematica mă interesa, pur şi simplu, aşa că am decis că un drum la Cluj merită făcut. Am fost un simplu participant, lipit de scaun şi, cu Moleskine-ul în mână, am absorbit informaţie şi am privit vreme de 2 ore cum se contrazic clujenii pe tema identităţii urbei lor. Concluzia o ştiam de multă vreme, anume că brandingul de locaţie (oraş, regiune, ţară) este un rezultatul unui proces extrem de dificil, plin de sincope, grevat de polemici, de partide încinse între birocraţi, tehnocraţi şi creativi, între administraţii şi societatea civilă, etc. Am văzut asta în ochii Anetei Bogdan, care a refuzat cu obstinaţie să ofere clujenilor indicii privind căile concrete de a bifa aceşti paşi, (nu vreau să intru în mici ramificaţii şi deducţii, dar am bănuielile mele că cei de la Brandient sunt destul de scârbiţi de ce se întâmplă momentan în Romania, de altfel un punct de vedere public, şi oricum, în faza de dezbatere, erau inutile detaliile tehnice).
Culmea e că, în ciuda tuturor piedicilor, brandurile care ajung la liman, în ochii şi conştiinţa publicului, supravieţuiesc bine mersi, îşi trăiesc viaţa cu controverse şi aversiuni, dar ne reprezintă, ne îmbogăţesc, ne fac mândri şi conştienţi de identitatea închegată.
În acest sens, e bine că brandul de ţară Romania a ajuns în conştiinţa publicului larg. Execuţia lasă mult de dorit şi deh, trebuie să îmbogăţesc şi eu corul cârtitorilor. Până şi în obscurul meu birou mureşean, lucrurile din punctul de vedere graficii sunt clare: se putea mult mai bine şi e jenant că s-a recurs la grafică stock pentru frunza aceea amărâtă, nu mai vorbesc de ansamblu. Făcând o paranteză mai largă, fenomenul grafică stock (pentru necunoscători, desen cumpărat de pe situri cu mii de imagini, fără exclusivitate) este unul care ar trebui să îngrijoreze comunitatea designerilor de peste tot: ştiu că există o goană incredibilă după facil şi ieftin, după rapid şi convenabil. Dar nimeni nu observă că asta înseamnă de fapt serializare şi extincţia originalităţii? Că suntem fiinţe care ne DISTINGEM şi până la măduva oaselor suntem făcuţi ca să fim unici, diverşi, şi că tocmai asta, apoi, ne permite să ne înfiorăm şi să ne entuziasmăm când descoperim, dincolo de unicitate, punctele comune? Problema graficii logo-ului e cu atît mai gravă cu cât ne dăm seama că vorbim de IDENTITATE - adică ceea ce te face unic, te identifică. Ori tocmai în acest punct, noi dăm o palmă unicităţii? Nu pot să cred că această ţară nu poate genera câteva caracteristici care odată sudate într-un logo, acesta să fie original. Dacă nu e aşa, atunci toţi designerii de identitate din lumea aceasta au o mare problemă, pentru că vor vinde vânt, şi ar trebui să cedeze locul integratorilor de brand, cu arta lor de a face o frunză mai frunză decât altele: mai verde, mai tremurată în vânt, mai apoasă, mai rugoasă...
Celor care minimalizează importanţa aspectului logotipului România le spun: este şi asta un aspect care "doare" comunitatea designerilor de brand români - faptul că societatea e calată pe tendinţa "hai că merge si aşa, să vedem cum facem treaba să meargă"! Ori, credeţi-ne, ştim că se poate mult mai bine din start, ştim cum se fac lucrurile bine in integrum. Şi cu un start bun, toate merg bine ulterior. O demonstrează şi o vor demonstra şi mai departe firme cum sunt Brandient, Grapefruit şi multe altele.
PS: Dincolo de aspectul grafic, am bunăcredinţă şi accept că e bine că se face ceva. Acest ceva deschide şi calea spre educarea publicului în ale brandului, în înţelegerea acestei arte. Sloganul nu mi se pare rău. Îmi place ideea de alăturare între Carpaţi şi grădină. E altceva... Ca ardelean, îmi plac atât explorările, cât şi Carpaţii şi grădinile, sic! Cârcotaşii spun că nu are relevanţă să te legi de un reper geografic, că suna la fel ca "a explora munţii Mirzunt". Şi întreb atunci, ce ar avea relevanţă, să spui "explorează grădina din colţul Europei"? Dacă tot se adresează unui turist cu discernământ (îmi place de exemplu că nu momim Europa cu litoralul), acesta este unul care ştie să deschidă un atlas înainte de booking. Vreau ca la noi să vină cei dornici să guste brânza în scoarţă de brad (am gustat ieri şi e delicioasă), să intre în biserica de lemn să vadă cât de profundă e şi modestia versus măreţia goticului vestic (atenţie Catedrala Neamului), să facă baie la Sovata şi să cumpere ceramică de Corund. Nu-mi doresc autocare de triplete flămânde, puse pe vizitat mall-uri şi Dracula Park-uri.
Culmea e că, în ciuda tuturor piedicilor, brandurile care ajung la liman, în ochii şi conştiinţa publicului, supravieţuiesc bine mersi, îşi trăiesc viaţa cu controverse şi aversiuni, dar ne reprezintă, ne îmbogăţesc, ne fac mândri şi conştienţi de identitatea închegată.
În acest sens, e bine că brandul de ţară Romania a ajuns în conştiinţa publicului larg. Execuţia lasă mult de dorit şi deh, trebuie să îmbogăţesc şi eu corul cârtitorilor. Până şi în obscurul meu birou mureşean, lucrurile din punctul de vedere graficii sunt clare: se putea mult mai bine şi e jenant că s-a recurs la grafică stock pentru frunza aceea amărâtă, nu mai vorbesc de ansamblu. Făcând o paranteză mai largă, fenomenul grafică stock (pentru necunoscători, desen cumpărat de pe situri cu mii de imagini, fără exclusivitate) este unul care ar trebui să îngrijoreze comunitatea designerilor de peste tot: ştiu că există o goană incredibilă după facil şi ieftin, după rapid şi convenabil. Dar nimeni nu observă că asta înseamnă de fapt serializare şi extincţia originalităţii? Că suntem fiinţe care ne DISTINGEM şi până la măduva oaselor suntem făcuţi ca să fim unici, diverşi, şi că tocmai asta, apoi, ne permite să ne înfiorăm şi să ne entuziasmăm când descoperim, dincolo de unicitate, punctele comune? Problema graficii logo-ului e cu atît mai gravă cu cât ne dăm seama că vorbim de IDENTITATE - adică ceea ce te face unic, te identifică. Ori tocmai în acest punct, noi dăm o palmă unicităţii? Nu pot să cred că această ţară nu poate genera câteva caracteristici care odată sudate într-un logo, acesta să fie original. Dacă nu e aşa, atunci toţi designerii de identitate din lumea aceasta au o mare problemă, pentru că vor vinde vânt, şi ar trebui să cedeze locul integratorilor de brand, cu arta lor de a face o frunză mai frunză decât altele: mai verde, mai tremurată în vânt, mai apoasă, mai rugoasă...
Celor care minimalizează importanţa aspectului logotipului România le spun: este şi asta un aspect care "doare" comunitatea designerilor de brand români - faptul că societatea e calată pe tendinţa "hai că merge si aşa, să vedem cum facem treaba să meargă"! Ori, credeţi-ne, ştim că se poate mult mai bine din start, ştim cum se fac lucrurile bine in integrum. Şi cu un start bun, toate merg bine ulterior. O demonstrează şi o vor demonstra şi mai departe firme cum sunt Brandient, Grapefruit şi multe altele.
PS: Dincolo de aspectul grafic, am bunăcredinţă şi accept că e bine că se face ceva. Acest ceva deschide şi calea spre educarea publicului în ale brandului, în înţelegerea acestei arte. Sloganul nu mi se pare rău. Îmi place ideea de alăturare între Carpaţi şi grădină. E altceva... Ca ardelean, îmi plac atât explorările, cât şi Carpaţii şi grădinile, sic! Cârcotaşii spun că nu are relevanţă să te legi de un reper geografic, că suna la fel ca "a explora munţii Mirzunt". Şi întreb atunci, ce ar avea relevanţă, să spui "explorează grădina din colţul Europei"? Dacă tot se adresează unui turist cu discernământ (îmi place de exemplu că nu momim Europa cu litoralul), acesta este unul care ştie să deschidă un atlas înainte de booking. Vreau ca la noi să vină cei dornici să guste brânza în scoarţă de brad (am gustat ieri şi e delicioasă), să intre în biserica de lemn să vadă cât de profundă e şi modestia versus măreţia goticului vestic (atenţie Catedrala Neamului), să facă baie la Sovata şi să cumpere ceramică de Corund. Nu-mi doresc autocare de triplete flămânde, puse pe vizitat mall-uri şi Dracula Park-uri.
Via Andras Lucaciu (Facebook), aflu de cea mai mare panorama a Budapestei (trebuie instalat pluginul Silverlight de la Microsoft). Cică ar fi "the largest photo on Earth".
Oricâte discuţii am avea pe diverse teme de ecologie, sănătate, cultură sau turism, toate mi se par sterpe până când nu vom avea hotărârea de gândi pe termen lung asupra viitorului acestui loc.
Ca exemplu, să ne întrebăm până când va mai funcţiona absurdul angrenaj de la marginea oraşului, combinatul Azomureş, aflat la câţiva kilometri de buricul urbei şi la câteva molecule distanţă de plămânii noştri. Mi se pare absurd şi revoltător să vorbeşti de spaţii de joacă, piste de biciclete, parcuri şi vicheduri în timp ce, la doi paşi, o bombă pestilenţială trimite fumuri şi arome azotoase peste capul tău, peste copiii tăi, peste imaginea şi plămânii obosiţi ai oraşului. În paranteză fie spus, la fel de cinic mi se pare să spui că încă din faza de construcţie s-a avut în vedere ca vânturile care bat peste lunca Mureşului să disperseze aburii poluanţi înspre Cristeşti şi Nazna, de parcă acolo nu ar trăi tot comunităţi de oameni.
Să scoţi ochii locuitorilor, votanţilor, cu obosita scuză a locurilor de muncă care odată pierdute ar ruina economia oraşului înseamnă a perpetua de fapt ideea că nu vom scăpa în veci de vecinătatea poluantă, înseamnă a nu dori să stimulezi creşterea înspre verde a acestei urbe, mutarea ei ca percepţie a brandului de locaţie înspre turism, nu înspre industrie. Cred cu tărie în brandingul de locaţie, în lupta diverselor zone şi comunităţi ale lumii în a ieşi fiecare cu ceva particular în lupta globală pentru atragerea vizitatorilor. Infuzia de vizitatori înseamnă mult, mult mai mult, decât un simplu tranzit. Un vizitator lasă comunităţii cash, idei şi contacte şi ia de aici impresii şi recomandări pentru următorii turişti. Cumpără suveniruri, nopţi de cazare, cafele şi bilete de muzeu şi încarcă poze pe Flickr şi filme pe YouTube, recomandări pe Facebook şi Dopplr. Un vizitator aduce cu sine aer proaspăt şi prosperitate pentru oraş. Oraşele adevărate trăiesc din asta, fie că vorbim de Zagreb,Gratz Graz sau Regensburg. De Wroclaw sau Szeged, Valencia sau Gouda. Oraşele adevărate luptă să aducă turişti pentru ca cetăţenilor să le meargă mai bine. Calitatea vieţii în aceste oraşe creşte iar educaţia, cultura şi sănătatea lor sunt mai elevate, mai puternice. Cred că, dincolo de toate discuţiile şi contrele aprinse specifice conducătorilor locului, cetăţenii oraşului Tîrgu-Mureş trebuie să se întrebe cândva, cu hotărâre: ce vrem să facem cu acest loc, cum vrem să arate, ce vrem să ne ofere? Cum vrem să ne ducem vieţile de acum încolo, noi şi copiii noştri? Ce putem face ca ceea ce ne dorim să se şi întâmple?
Ca exemplu, să ne întrebăm până când va mai funcţiona absurdul angrenaj de la marginea oraşului, combinatul Azomureş, aflat la câţiva kilometri de buricul urbei şi la câteva molecule distanţă de plămânii noştri. Mi se pare absurd şi revoltător să vorbeşti de spaţii de joacă, piste de biciclete, parcuri şi vicheduri în timp ce, la doi paşi, o bombă pestilenţială trimite fumuri şi arome azotoase peste capul tău, peste copiii tăi, peste imaginea şi plămânii obosiţi ai oraşului. În paranteză fie spus, la fel de cinic mi se pare să spui că încă din faza de construcţie s-a avut în vedere ca vânturile care bat peste lunca Mureşului să disperseze aburii poluanţi înspre Cristeşti şi Nazna, de parcă acolo nu ar trăi tot comunităţi de oameni.
Să scoţi ochii locuitorilor, votanţilor, cu obosita scuză a locurilor de muncă care odată pierdute ar ruina economia oraşului înseamnă a perpetua de fapt ideea că nu vom scăpa în veci de vecinătatea poluantă, înseamnă a nu dori să stimulezi creşterea înspre verde a acestei urbe, mutarea ei ca percepţie a brandului de locaţie înspre turism, nu înspre industrie. Cred cu tărie în brandingul de locaţie, în lupta diverselor zone şi comunităţi ale lumii în a ieşi fiecare cu ceva particular în lupta globală pentru atragerea vizitatorilor. Infuzia de vizitatori înseamnă mult, mult mai mult, decât un simplu tranzit. Un vizitator lasă comunităţii cash, idei şi contacte şi ia de aici impresii şi recomandări pentru următorii turişti. Cumpără suveniruri, nopţi de cazare, cafele şi bilete de muzeu şi încarcă poze pe Flickr şi filme pe YouTube, recomandări pe Facebook şi Dopplr. Un vizitator aduce cu sine aer proaspăt şi prosperitate pentru oraş. Oraşele adevărate trăiesc din asta, fie că vorbim de Zagreb,
De ce merită să mergi anul acesta la Peninsula/Félsziget?
Pentru concertele Kumm, Direcţia 5, Phoenix, Zdob si Zdub, Grimus, Sarmalele Reci, Şuie Paparude, Mike Godoroja & Blue Spirit feat. Marius Mihalache, Harry Tavitian, Parov Stelar Band şi Korn, Omega.
Pentru seria de filme din cadrul Caravana TIFF (da, filme premiate la TIFF + filme europene 2009-2010).
Pentru că e bine că aşa ceva are loc la Tîrgu-Mureş - e un asociator de brand foarte bun pentru oraş, pentru comunitate.
Pentru concertele Kumm, Direcţia 5, Phoenix, Zdob si Zdub, Grimus, Sarmalele Reci, Şuie Paparude, Mike Godoroja & Blue Spirit feat. Marius Mihalache, Harry Tavitian, Parov Stelar Band şi Korn, Omega.
Pentru seria de filme din cadrul Caravana TIFF (da, filme premiate la TIFF + filme europene 2009-2010).
Pentru că e bine că aşa ceva are loc la Tîrgu-Mureş - e un asociator de brand foarte bun pentru oraş, pentru comunitate.
Se petrec în România acte în faţa cărora nu poţi decât să stai stupefiat, lipsit de comentarii şi aproape fără putere de revoltă. Este cazul editurii de prestigiu Curtea Veche, din Bucureşti, al cărei sediu aflat în proces de revendicare dar neafectat încă de o sentinţă definitivă a fost sechestrat (lanţuri, sigilii, ameninţări) în plină zi de o firmă de bodyguarzi angajaţi de cel care revendică proprietatea. Detalii găsiţi pe blogul editurii . Revolta vine din faptul că, în plină societate aşa-zis democratică, la doi paşi de o secţie de Poliţie (etern fermecătoarea noastră poliţie), unei edituri de renume i se poate întâmpla aşa ceva.
Repercusiunile le puteţi deduce uşor: ce înseamnă azi, pentru o afacere de tipul acesta, să rămână instantaneu fără acces la sediu, la computere, la facturi, la contracte, la toată logistica din dotare.
Repercusiunile le puteţi deduce uşor: ce înseamnă azi, pentru o afacere de tipul acesta, să rămână instantaneu fără acces la sediu, la computere, la facturi, la contracte, la toată logistica din dotare.
Pentru cei care nu o cunosc, Decât o Revistă este un proiect editorial concretizat în forma unei reviste create de o mână de tineri jurnalişti, fotografi şi ilustratori coagulaţi în jurul triadei Ce gândim, Ce vrem, Ce facem. Revista se află la a treia apariţie, în numărul curent am ilustrat şi eu un articol scris de Alexandra Bădicioiu, Ultima frontieră - Star Trek.
Găsiţi revista în librăriile Humanitas sau Cărtureşti din ţară. Pentru tîrgumureşenii care nu au drum în oraşele unde există cele două branduri: Cristi Lupşa, editorul, va veni în următoarele două săptămâni pe la Tîrgu-Mureş şi, dacă doriţi, pot să-l rog să vă aducă exemplare. Costă 25 lei. Scrieţi-mi şi îl rog să aducă. Susţineţi (şi pe această cale) un proiect frumos.
Găsiţi revista în librăriile Humanitas sau Cărtureşti din ţară. Pentru tîrgumureşenii care nu au drum în oraşele unde există cele două branduri: Cristi Lupşa, editorul, va veni în următoarele două săptămâni pe la Tîrgu-Mureş şi, dacă doriţi, pot să-l rog să vă aducă exemplare. Costă 25 lei. Scrieţi-mi şi îl rog să aducă. Susţineţi (şi pe această cale) un proiect frumos.
Aşa cum menţiona pe blogul său un concetăţean (Cătălin Hegheş, jurnalist), la capitolul calde intră inaugurarea serviciului "I Velo" la Mureş, pentru închiriat biciclete (2 ore pentru o inchiriere e foarte puţin, totuşi!).
Am văzut deja velo-amatori hăt departe, în Tudor, semn că lumea se... mişcă, şi că cererea există. Tot la acest capitol, aflu că strada Libertăţii, reabilitată de curând, are pistă de biciclete, şi astfel ajungem şi la paradoxul - suntem o naţie traversată de atâtea paradoxuri, nu-i aşa - că iată, un oraş atât de anti-velo, anti-ciclism, ajunge printre primele din ţară să aibă serviciu de închiriat biciclete. Eu unul poate aş fi început cu sistemul de piste, dar hai să nu mai fim cârcotaşi.
Vestea negativă este că am primit din nou un duş rece pe stradă, deunăzi, observând brusc feţele atât de posomorâte ale concetăţenilor mei. Totul a început cu un gând venit din senin, aşteptând la semafor, şi anume imboldul de a găsi în jur măcar o singură faţă cu zâmbet (hai, acceptam până şi un surâs, sau ajuns la disperare, un rictus). Nici un zîmbet, surâs, rictus... Toate, dar absolut toate cele câteva zeci de feţe intervievate vizual erau gri, mascau preocupări, afişau necazuri, sau pur şi simplu nu transmiteau nimic, neutre. În marea asta de indiferenţă până şi feţei mele curioase şi doritoare de remedii i-a fost greu să mai afişeze reflexia vreunui gând sprinţar.
Acelaşi ton gri, neutru şi trist mă izbeşte de fiecare dată când păşesc pe uşa terminalului cu plecare spre Romania de la aeroport, după o vizită "afară". Avem cu toţii acolo un nu ştiu ce care ne stă pe faţă şi care ne uneşte în suferinţă, un aer vag şi trist care trădează naţiile care au uitat să mai zâmbească.
PS: a nu se confunda tristeţea de mai sus cu dorul. Dorul românesc e cald, activ şi leagă trăiri actuale cu bucurii aflate la distanţă.
PPS: Îmi dau brusc seama, asta vizazi de terminalul de aeroport, că feţele oamenilor nu au tonuri, căci tonul, oricât de neutru ar fi, umple, iar feţele nu afişează nimic... Vorbim de fapt de o absenţă - chipul omului absent, depopulat de sentimente. Faţa unui om, când e activă, poate fi atât de expresivă încât vezi gândurile fiinţei plutind ca o boare peste ea. Faţa depopulată a unui om e ca o pungă de hârtie pe care vântul a încetat să o mai poarte, să-i umfle cutele.
Am văzut deja velo-amatori hăt departe, în Tudor, semn că lumea se... mişcă, şi că cererea există. Tot la acest capitol, aflu că strada Libertăţii, reabilitată de curând, are pistă de biciclete, şi astfel ajungem şi la paradoxul - suntem o naţie traversată de atâtea paradoxuri, nu-i aşa - că iată, un oraş atât de anti-velo, anti-ciclism, ajunge printre primele din ţară să aibă serviciu de închiriat biciclete. Eu unul poate aş fi început cu sistemul de piste, dar hai să nu mai fim cârcotaşi.
Vestea negativă este că am primit din nou un duş rece pe stradă, deunăzi, observând brusc feţele atât de posomorâte ale concetăţenilor mei. Totul a început cu un gând venit din senin, aşteptând la semafor, şi anume imboldul de a găsi în jur măcar o singură faţă cu zâmbet (hai, acceptam până şi un surâs, sau ajuns la disperare, un rictus). Nici un zîmbet, surâs, rictus... Toate, dar absolut toate cele câteva zeci de feţe intervievate vizual erau gri, mascau preocupări, afişau necazuri, sau pur şi simplu nu transmiteau nimic, neutre. În marea asta de indiferenţă până şi feţei mele curioase şi doritoare de remedii i-a fost greu să mai afişeze reflexia vreunui gând sprinţar.
Acelaşi ton gri, neutru şi trist mă izbeşte de fiecare dată când păşesc pe uşa terminalului cu plecare spre Romania de la aeroport, după o vizită "afară". Avem cu toţii acolo un nu ştiu ce care ne stă pe faţă şi care ne uneşte în suferinţă, un aer vag şi trist care trădează naţiile care au uitat să mai zâmbească.
PS: a nu se confunda tristeţea de mai sus cu dorul. Dorul românesc e cald, activ şi leagă trăiri actuale cu bucurii aflate la distanţă.
PPS: Îmi dau brusc seama, asta vizazi de terminalul de aeroport, că feţele oamenilor nu au tonuri, căci tonul, oricât de neutru ar fi, umple, iar feţele nu afişează nimic... Vorbim de fapt de o absenţă - chipul omului absent, depopulat de sentimente. Faţa unui om, când e activă, poate fi atât de expresivă încât vezi gândurile fiinţei plutind ca o boare peste ea. Faţa depopulată a unui om e ca o pungă de hârtie pe care vântul a încetat să o mai poarte, să-i umfle cutele.
Din vocabularul lui Mircica, ca să nu le uit (poate le-am mai scris).
Căsătorit - Săcătorit
Ştii ce - Chii ce
Servicii de securitate - securici de servitate [i s-a citit de pe o maşină şi reproduce...]
A murit - A morit
Sînge - Sînger
Zahăr - Zagăr
Căsătorit - Săcătorit
Ştii ce - Chii ce
Servicii de securitate - securici de servitate [i s-a citit de pe o maşină şi reproduce...]
A murit - A morit
Sînge - Sînger
Zahăr - Zagăr
(Din nou) în maşină, ascultând la România Cultural un concert pentru pian. Îl întreb pe Mircică dacă îi place (el fiind momentan acaparat de Black Eye Peas sau altele asemănătoare). Răspunsul: - Da, e ca stropii de ploaie!
Se poate comparaţie mai frumoasă între notele zglobii ale pianului şi picurii unei ploi simple de vară?
Se poate comparaţie mai frumoasă între notele zglobii ale pianului şi picurii unei ploi simple de vară?
