Eu unul, am ajuns sa fiu sufocat (psihic vorbind, senzaţia este realmente de suprasaturare), de avalanşa de ştiri negative, de văicăreală naţională, de polemică, de aruncat vina din stânga în dreapta, de înjurat, de dus în extremă. Zilnic ne asaltează catastrofe meteo, tăierile de salarii şi pensii, cavourile ocupate şi eliberate, voturile pro şi contra, bălăcăreala TV (zău, aţi prins măcar o clipă în ultimul an în care alegând pe telecomandă Realitatea TV să nu daţi de un breaking news galben catastrofal sau de o adunare de politicieni versus moderatori apocaliptici?). Moguli, Băsescu, portocaliu, verde, roşu, (cum am ajuns să ne batem joc de culori şi semnificaţiile lor), finanţe, imm, pensionari gâfâind disperaţi, arestări. România se află sub un asediu mediatic incredibil, de parcă cineva s-ar juca (din nou, teoria conspiraţiei) inconştient cu un buton de nevrozat creierul colectiv.
Singura soluţie pe care o văd pe moment este să tai orice cale înspre şi dinspre acest mecanism perfid, societate informaţională: complet, etanş şi fără tremurul mâinii ar fi ideal, aşadar utopic. O retragere din fluxul de informaţie de care am ajuns - aproape - dependent. Nu înotînd în avalul sau amontele râului, împotriva sau împreună cu fluxul, ci ieşind pe mal (chiar şi cu riscul parcurgerii zonei sedimentare, mâloase sau nisipoase). În puţinele clipe de conştienţă şi regrupare laterală de până acum nu puteai să nu remarci: Doamne, cât de rău şi greşit este ceea ce ni se întâmplă! Unii o fac cu un rictus, amar, alţii coleric şi expansiv, strigând, alţii zâmbind tâmp: ia te uită, ce ni se întâmplă!
Nu sunt printre cei care strigă a catastrofă: viaţa merge înainte cu sau fără nevroze. Dar rămas cu piciorul paralizat pe acceleraţie într-un peisaj de-o asemenea stridenţă nu mai poţi pretinde că eşti un călător normal. Eşti o sinapsă asaltată de descărcări electrice într-un creier bolund, tot mai obosit, tot mai prăjit.
Ca măsuri practice, elimin ca surse de zgomot, de azi, TV-ul, radio-ul, siturile cotidienelor şi cotidienele în sine. Pastrez, ca o lupă pe societate şi filtru subiectiv, săptămânalele (Dilema veche şi Corso), tangente minuscule la o societate isterizată, şi filmele, ca saci colectori ai problemelor majore. Mă regrupez pe bloguri externe, nealterate de catastrofe.
Să ne concentrăm aşadar pe latura normală a acestei lumi, iar munca asiduuă şi neafectată de informaţie zgomotoasă poate fi una dintre soluţii. Sunt curios daca verdele pomilor a rămas acelaşi de acum 20 de ani!
Singura soluţie pe care o văd pe moment este să tai orice cale înspre şi dinspre acest mecanism perfid, societate informaţională: complet, etanş şi fără tremurul mâinii ar fi ideal, aşadar utopic. O retragere din fluxul de informaţie de care am ajuns - aproape - dependent. Nu înotînd în avalul sau amontele râului, împotriva sau împreună cu fluxul, ci ieşind pe mal (chiar şi cu riscul parcurgerii zonei sedimentare, mâloase sau nisipoase). În puţinele clipe de conştienţă şi regrupare laterală de până acum nu puteai să nu remarci: Doamne, cât de rău şi greşit este ceea ce ni se întâmplă! Unii o fac cu un rictus, amar, alţii coleric şi expansiv, strigând, alţii zâmbind tâmp: ia te uită, ce ni se întâmplă!
Nu sunt printre cei care strigă a catastrofă: viaţa merge înainte cu sau fără nevroze. Dar rămas cu piciorul paralizat pe acceleraţie într-un peisaj de-o asemenea stridenţă nu mai poţi pretinde că eşti un călător normal. Eşti o sinapsă asaltată de descărcări electrice într-un creier bolund, tot mai obosit, tot mai prăjit.
Ca măsuri practice, elimin ca surse de zgomot, de azi, TV-ul, radio-ul, siturile cotidienelor şi cotidienele în sine. Pastrez, ca o lupă pe societate şi filtru subiectiv, săptămânalele (Dilema veche şi Corso), tangente minuscule la o societate isterizată, şi filmele, ca saci colectori ai problemelor majore. Mă regrupez pe bloguri externe, nealterate de catastrofe.
Să ne concentrăm aşadar pe latura normală a acestei lumi, iar munca asiduuă şi neafectată de informaţie zgomotoasă poate fi una dintre soluţii. Sunt curios daca verdele pomilor a rămas acelaşi de acum 20 de ani!
Stai un pic, tu nu erai încă rupt de zgomot?!
Mai bine mai târziu...