Casierele de la sediile RCS par să nu fi învăţat deloc lecţia normalităţii, lecţia dialogului amabil cu clientul. Un dialog cu o casieră RCS sună cam aşa (după ce ai plătit factura care îi asigură inclusiv ei salariul), de-a dreptul caragialesc, monşer:
Client: - Revista HBO aveţi?
Casiera: (o figură plictisită, ochii la cer, încă unul care cere revista) - Nu mai avem!
Client: Dar decodoare digitale?
Casiera: Nu mai avem, s-au terminat!
Client: Nu ştiţi, mai primiţi?
Casiera: Probabil.
Client: Ştiţi cumva când?
Casiera: Mai primim...
Client: Peste o săptămână, peste două?...
Casiera: A, nu, poate maine, poate peste o săptămână...
În această discuţie, banală la urma urmei, importantă e atitudinea şi faţa casierei, care deja se uită peste umărul tău, la imaginarul următor client (în spate nu era nimeni...). Clientul pentru ea este deja o abstractizare, un buzunar din care vine banul, totul e automatizat, în faţa ei nu mai stă un om cu dorinţe, atitudine şi nevoie de dialog, stă un buzunar cu foşnet de ban.
În toată povestea asta parcă încep să prefer casierei un roboţel cu mască umană, care mi-ar da bineţe, m-ar întreba ce nevoi am şi ar încheia cu un zâmbet de silicon toată tărăşenia.
Client: - Revista HBO aveţi?
Casiera: (o figură plictisită, ochii la cer, încă unul care cere revista) - Nu mai avem!
Client: Dar decodoare digitale?
Casiera: Nu mai avem, s-au terminat!
Client: Nu ştiţi, mai primiţi?
Casiera: Probabil.
Client: Ştiţi cumva când?
Casiera: Mai primim...
Client: Peste o săptămână, peste două?...
Casiera: A, nu, poate maine, poate peste o săptămână...
În această discuţie, banală la urma urmei, importantă e atitudinea şi faţa casierei, care deja se uită peste umărul tău, la imaginarul următor client (în spate nu era nimeni...). Clientul pentru ea este deja o abstractizare, un buzunar din care vine banul, totul e automatizat, în faţa ei nu mai stă un om cu dorinţe, atitudine şi nevoie de dialog, stă un buzunar cu foşnet de ban.
În toată povestea asta parcă încep să prefer casierei un roboţel cu mască umană, care mi-ar da bineţe, m-ar întreba ce nevoi am şi ar încheia cu un zâmbet de silicon toată tărăşenia.
Dacă am avea astfel de roboți și pentru casele de bilete RATUC din Cluj... și nu numai pentru casele de bilete, și nu numai din Cluj.
O astfel de schimbare mă duce cu gândul la revoluția industrială de la începutul secolului 19 când „clasa muncitoare” s-a trezit înlocuită de mașinării.