... şi de ce îi prevăd o viaţă luuungă, în ciuda provocărilor digitale.
Să fiu bine înţeles, acest articol vine de la un fan al mediului digital, care demult (adică de aproape 15 ani) a trecut pe computer şi pe tableta grafică în detrimentul hârtiei de desen, a apucat zilele de glorie ale Byte Romania (adică un print care vorbea despre digital).
Diferenţa dintre a citi un print şi a face acelaşi lucru în format digital, pe un ecran, este ca diferenţa dintre a conduce o maşină în lumea reală şi echivalentul acţiunii cu un joystick în faţa computerului. Nu poţi compara mirosurile, tactilitatea şi restul experienţelor, chiar dacă ambele medii au ca ţintă finală un creier avid de informaţie şi cancan.
Printul mai are un avantaj: înaintea sosirii lui se cască un mic hău temporal umplut cu speranţe, aşteptări şi presupuneri. Hăul dinaintea digitalului e un download care durează cel mult 2 minute, adică cel mult un scobit meditativ în nas, cu ochii în gol. Iar rezultatul, ei bine, rezultatul: la print, prima plăcere, mirosul - celuloză impregnată cu cerneală tipografică, o violentare chimică a nărilor, apoi a doua plăcere, textura care şmirgheluieşte degetele la hârtia reciclată a magazinelor de nişă sau mângâie buricele la hârtia glossy a săptămânalelor.
Apoi vine culoarea: bejul gălbui al hârtiei reciclate şi porii concavi - mici depresiuni care crează umbre aidoma craterelor de pe lună - nu se compară cu nimic, nici măcar cu luciul gri digital al eReaderelor.
Apoi, navigarea, ca să fur un termen concurenţial. O revistă se ia prin învăluire. Primul lucru, liberul arbitru, care înseamnă deschiderea revistei acolo unde gravitaţia decide să împartă apele, adică filele, pe din două. Ochiul cetitoriului trece pe acolo ca Moise cu poporul său, cu aşteptări de providenţă şi recunoştinţă pentru bunăvoinţa conducătorului, Măria sa Ochiul. Urmează vânturile, sau vânturarea, ca să fiu mai exact: o fluturare rapidă a filelor, patru degete care ţin uşor cotorul şi degetul mare, opozabil prin voia Naturii, care face să defileze cu acel pârâit cunoscut filele (aerul, presat de foile care se pleznesc una de alta, iese cu mici explozii sonore dintre file, vidul creat lasă loc aromelor de tipar). Este replica beletristică a vânturării plevei din grâu, articolele proaste parcă fug ruşinate de Ochi.
Apoi, o revistă mai şi cade, de la Newton citire. Aruncată voit sau scăpată, ea se întredeschide şi te lasă, aparent întâmplător, să-i vezi desuurile sexy. Se joacă, te provoacă, e ca o mâţă alintată pe spate cu lăbuţele în aer. Ecranul digital, Doamne fereşte să-l scapi, prima reacţie e un fior din creier până la cord: oare mai e întreg, mai funcţionează, care or fi pagubele?
La print, pozele capătă propria lor tonalitate în funcţie de lumina incidentală. Sub verdele unui pom filele se înverzesc, la lumina unui apus se înroşesc, faţa omului din poză Prinde viaţă. Digiecranul refuză lumina ambientală, o alungă, el are ambiţia propriei lumini care vine din spate ca să-ţi cucerească ochii. Mărunt în propriul univers, digitalul nu vrea să lase loc pentru altceva, te vrea doar pentru el.
Iubesc printul.
Să fiu bine înţeles, acest articol vine de la un fan al mediului digital, care demult (adică de aproape 15 ani) a trecut pe computer şi pe tableta grafică în detrimentul hârtiei de desen, a apucat zilele de glorie ale Byte Romania (adică un print care vorbea despre digital).
Diferenţa dintre a citi un print şi a face acelaşi lucru în format digital, pe un ecran, este ca diferenţa dintre a conduce o maşină în lumea reală şi echivalentul acţiunii cu un joystick în faţa computerului. Nu poţi compara mirosurile, tactilitatea şi restul experienţelor, chiar dacă ambele medii au ca ţintă finală un creier avid de informaţie şi cancan.
Printul mai are un avantaj: înaintea sosirii lui se cască un mic hău temporal umplut cu speranţe, aşteptări şi presupuneri. Hăul dinaintea digitalului e un download care durează cel mult 2 minute, adică cel mult un scobit meditativ în nas, cu ochii în gol. Iar rezultatul, ei bine, rezultatul: la print, prima plăcere, mirosul - celuloză impregnată cu cerneală tipografică, o violentare chimică a nărilor, apoi a doua plăcere, textura care şmirgheluieşte degetele la hârtia reciclată a magazinelor de nişă sau mângâie buricele la hârtia glossy a săptămânalelor.
Apoi vine culoarea: bejul gălbui al hârtiei reciclate şi porii concavi - mici depresiuni care crează umbre aidoma craterelor de pe lună - nu se compară cu nimic, nici măcar cu luciul gri digital al eReaderelor.
Apoi, navigarea, ca să fur un termen concurenţial. O revistă se ia prin învăluire. Primul lucru, liberul arbitru, care înseamnă deschiderea revistei acolo unde gravitaţia decide să împartă apele, adică filele, pe din două. Ochiul cetitoriului trece pe acolo ca Moise cu poporul său, cu aşteptări de providenţă şi recunoştinţă pentru bunăvoinţa conducătorului, Măria sa Ochiul. Urmează vânturile, sau vânturarea, ca să fiu mai exact: o fluturare rapidă a filelor, patru degete care ţin uşor cotorul şi degetul mare, opozabil prin voia Naturii, care face să defileze cu acel pârâit cunoscut filele (aerul, presat de foile care se pleznesc una de alta, iese cu mici explozii sonore dintre file, vidul creat lasă loc aromelor de tipar). Este replica beletristică a vânturării plevei din grâu, articolele proaste parcă fug ruşinate de Ochi.
Apoi, o revistă mai şi cade, de la Newton citire. Aruncată voit sau scăpată, ea se întredeschide şi te lasă, aparent întâmplător, să-i vezi desuurile sexy. Se joacă, te provoacă, e ca o mâţă alintată pe spate cu lăbuţele în aer. Ecranul digital, Doamne fereşte să-l scapi, prima reacţie e un fior din creier până la cord: oare mai e întreg, mai funcţionează, care or fi pagubele?
La print, pozele capătă propria lor tonalitate în funcţie de lumina incidentală. Sub verdele unui pom filele se înverzesc, la lumina unui apus se înroşesc, faţa omului din poză Prinde viaţă. Digiecranul refuză lumina ambientală, o alungă, el are ambiţia propriei lumini care vine din spate ca să-ţi cucerească ochii. Mărunt în propriul univers, digitalul nu vrea să lase loc pentru altceva, te vrea doar pentru el.
Iubesc printul.
Leave a comment