Dalai Lama

| No Comments | No TrackBacks
O anunţată vizită a liderului exilat tibetan încinge mai nou spiritele în România. De urmărit reacţiile MAE, care a mai blocat o vizită la Cluj a lui Dalai Lama în trecut, diplomaţia românească lăudându-se pentru spiritul conciliator şi talentul de negociator (vezi antecedentele cu statele arabe). Desigur, concesia a fost făcută atunci Chinei, care nu-l iubeşte deloc pe liderul spiritual care încă luptă pentru Tibet. De partea cealaltă se află acum Lászlo Tőkes, care l-a invitat pe Dalai Lama să viziteze Mureş, Covasna, Harghita în septembrie 2010. Personal, nu mă interesează jocurile de culise din oricare parte ar veni, cert este că vorbim de un om care a marcat istoria recenta a omenirii şi care nu a renunţat să lupte împotriva totalitarismului. Un om despre care s-au făcut filme, s-au scris cărţi, care a scris şi continuă să scrie istoria cu faptele şi declaraţiile sale.
În acest context, declaraţia liderului PRM Mureş, care pomeneşte inclusiv de divorţul europarlamentarului Tőkes, mi se pare meschină şi deplorabilă. Acesta este nivelul - provincial şi mizerabil - la care înţelege un politician naţionalist să se desfăşoare. Aceasta nu se numeşte politică, se numeşte lătrat, şi nu se ridică la mai mult de nivelul genunchilor. Unde sunt opiniile deschise, constructive, echilibrate şi europene cu care trebuie tratate asemenea cazuri?
Pentru România, în special pentru Bucureşti, problema autonomiei, vehiculată inclusiv în legătură cu vizita lui Dalai Lama, este un cartof fierbinte care încă frige degetele sensibile de politician de Dâmboviţa.
Ca să închei mai optimist, nu ştiam că cel căruia inclusiv o stradă din Tg.-Mureş îi poartă numele, Körösi Csoma Sándor, este autorul primului dicţionar englez-tibetan. Sună exact ca în documentarele istorico-mondene de pe Discovery, unde plecând de la cavalerii de Malta ajungeai la catacombele Parisului şi la brânza gorgonzola, cu trecere prin inventarea stiloului. 

No TrackBacks

TrackBack URL: http://www.epix.ro/cgi-bin/jurnal/mt-tb.cgi/189

Leave a comment

About this Entry

This page contains a single entry by Mircea Dragoi published on April 20, 2010 11:20 AM.

Presseurop was the previous entry in this blog.

Normalitatea: astăzi RCS is the next entry in this blog.

Find recent content on the main index or look in the archives to find all content.

Pages

Powered by Movable Type 4.25