Culori

Legat de postul anterior, cel colorat. Să vă spun cum stă treaba în Germania, ca exemplu. Avionul Wizz survolează mereu la aterizare o parte din Dortmund tot aşa cum la aterizare în Romania o face peste Cluj.
În Germania domină la clădiri tonurile crem-alburii, bejuri stinse, ocrul, cărămida arsă şi grafitul. Totul pare derivat din soluri alcaline, calcare şi covor de pădure. Câte un gri cu o uşoară nuanţă albăstrie reprezintă o îndrăzneală care iese în evidenţă. Acolo unde se poate, muşchiul verde-brun este lăsat să cucerească acoperişuri, ziduri. Cărămida arsă e recurentă, tonuri masive chiar şi de negru pun strălucitor în evidenţă NATURA. Tot peisajul urban pare construit şi vopsit pentru a developa natura, ulmii gigantici, iedera, gazonul şi tufele. Zidurile, calcanele, pantele şi cărămida par a se retrage supuse din faţa unei invazii brun-verzi. Natura devine o găoace în care oamenii se cuibăresc, şi nu invers.

În România natura pare un addendum. O notă bibliografică adăugită tomului cu coperte de beton. Faţă de nemţi, unde natura e stropită cu clădiri, la noi clădirile sunt pigmentate cu natură. O diferenţă uriaşă de mentalitate care totuşi mă miră, dat fiind trecutul nostru non-urban, super-rural. N-am văzut în Germania arbori tunşi la zero de coroană, agresiv, aşa cum văd aici.

Trebuie să învăţăm să readucem natura printre noi şi să o alintăm. Coloane masive de verde trebuie să crească (cresc încet), spaţii întinse de ierburi trebuie să apară (în ciuda apetitului imobiliar), parcuri trebuie să se nască şi să renască. E greu pentru că asta creşte odată cu o întreagă generaţie iar noi vrem totul gata crescut. Oameni vor creşte odată cu arborii, copiii vor fi depăşiţi de tufe.