Nu se poate trece, nu se poate şterge

Nu se poate trece peste ce ni s-a întâmplat, peste tragedia numită comunism, nu se poate şterge trecutul, lucruri oribile stau ascunse şi ies greu la iveală. Noi, copiii noştri, trebuie să ştim ce s-a întâmplat pentru ca atunci când alte simptome vor apărea, boala să poată fi recunoscută, să ştim ce ni se întâmplă, să putem reacţiona.
Oamenii judecând alţi oameni pe baza unei ideologii strâmbe, iată un lucru care nu trebuie să mai apară. Iată că brusc, noţiunile de libertate de gândire, de egalitate reală, profund umană, capătă azi brusc sens. Nici o fiinţă nu e mai presus de alta când vine vorba de drepturi fundamentale. Da, cei proşti, cei geniali, cei modeşti sau orgolioşi, cei retraşi sau agoreeni, buni sau răi, avem acelaşi aer de respirat, cel al libertăţii. Avem dreptul la opinie, la contradicţie, la polemică sau de ce nu, consens, şi nici o majoritate nu poate persecuta nici măcar un singur individ. Aşa e bine şi n-o spun eu, o spune istoria omenirii, plină de tirania asupra individului. Da, ce forţă copleşitoare şi dreaptă e masa, mulţimea de indivizi, gruparea, societatea în ansamblu, cu setul ei de reguli, dar ce uman şi frumos e individul, cu gândurile şi aspiraţiile lui. Pledez pentru individ, căci primordial noi, în cămările noastre ascunse, în celule sau în cutiile de beton, am făurit mai întâi lumi posibile, lumi frumoase, visând. Şi de la vis pleacă totul.

Citesc azi despre descoperirea unui roman confiscat de securitate, aflat acum în arhivele CNSAS. Roman scris de Dinu Pillat. Ce destin chinuitor, dar frumos, ca mulţimea de vise a unui om să treacă peste sistemul opresiv, în timp, şi să iasă la lumină. Am privit poza omului şi pozele celor inculpaţi în proces (Noica, Steinhardt, Pillat...) şi am realizat cât de frumoşi erau acei oameni şi cât de urât era sistemul... Nu se poate trece, nu se poate şterge...