Oh da, numarul 3 din It's Nice That a ieşit din tipar şi îmi va sosi peste câteva zile, am făcut pre-comandă. Pentru cei care nu ştiu, e vorba de un blog super-nice legat în special de design, industrie creativă (editori Will Hudson, Alex Bec şi Florencia Soto) care de câteva ori pe an iese şi într-o ediţie tipărită în care intră cele mai bune articole. Ediţia 3 pre-comandată vine cu un frumos poster serigrafiat, ca bonus.
Pentru o cât mai bună ilustrare a modului de lucru balcanic, vedeţi imaginea de mai jos. Este imaginea actuală, martie 2010, (scuze de calitate, cameră foto de telefon) a unui bloc de pe strada Luceafărului (spatele pieţei din 7 noiembrie), atât de nou încât nu are toate apartamentele vândute, la unele geamuri am vazut că se zugrăvea încă. Şi la cât de nou este, deja are izolaţia de la ultimul balcon compromisă, astfel încît plafonul penultimului balcon a şi căzut şi se vede o dâră de apă care creionează toate cele 4 etaje. Halal!
Nu-mi place să-mi dau cu părerea referitor la subiecte controversate, gen Roşia Montană, Catedrala Mântuirii, etc. Pur şi simplu, neavând timp să studiez toate datele risc să morfolesc degeaba o mămăligă care oricum fierbe într-o altă oală. Totuşi, un subiect care m-ar preocupa şi care m-ar determina să studiez toate datele problemei ar fi cel al unei centrale nucleare amplasate în Transilvania, mai ales că 2030 nu este aşa departe, investiţia pare să devină din ce în ce mai mult o certitudine iar copiii noştri vor îmbătrâni cu siguranţă alături de ea. Hm..., orice s-ar spune, e genul de problemă care te cam încurcă: să fii de partea tehnologiei, a progresului, şi să accepţi că energia nucleară e sigură şi de viitor, sau să refuzi ferm să accepţi riscurile pe care le implică o asemenea investiţie - în materie de mediu în special. Gândul că în fotografia mentală a unui ţinut renumit pentru păduri, munţi, rustic şi natural va apărea ca o mătuşă nepoftită şi Centrala pare să nu fie chiar îmbietor. Evident, trebuie studiate toate argumentele pro şi contra, aşa că voi mai reveni pe acest subiect.
DinMoneyExpress aflu că Guvernul pregăteşte o investiţie de jumătate de miliard de euro într-un portal digital numit e-Romania. Acum, trecând peste asemenea cifre total nelalocul lor - infrastructura României e praf dar noi asfaltăm infrastructura virtuală - faptul că la o jumătate de milard de euro logo-ul proiectului arată atâta de groaznic chiar mă îngrijorează. Chiar nu se puteau aloca câteva mii de euro pentru o siglă măcar decentă? Să mai am pretenţii şi la manual de identitate? Boah...
Aşa arată strada Insulei, Tg.-Mureş, februarie-martie, anul de graţie 2010. Pentru cei care nu ştiu, strada Insulei e un fel de centură folosită de camioanele care tranzitează oraşul dinspre Reghin spre Cluj (nu au încotro, Centrul oraşului le e interzis). Mă întreb ce imagine îşi fac sutele de şoferi de camion despre acest oraş şi despre administraţie, judecând pe baza acestei rute ocolitoare. Dar miile de agricultori care vin la sediul Agenţiei de Plăţi pentru Agricultură (APIA) şi care îşi rup osiile la maşini în craterele de pe Insulei? Brandul unui oraş începe şi la acest nivel, din suma experienţelor de contact se clădeşte reputaţia lui, inclusiv din dialogul oraşului cu cei care vin la el. Strada Insulei e un factor poluant în acest dialog.
Nu se poate trece peste ce ni s-a întâmplat, peste tragedia numită comunism, nu se poate şterge trecutul, lucruri oribile stau ascunse şi ies greu la iveală. Noi, copiii noştri, trebuie să ştim ce s-a întâmplat pentru ca atunci când alte simptome vor apărea, boala să poată fi recunoscută, să ştim ce ni se întâmplă, să putem reacţiona. Oamenii judecând alţi oameni pe baza unei ideologii strâmbe, iată un lucru care nu trebuie să mai apară. Iată că brusc, noţiunile de libertate de gândire, de egalitate reală, profund umană, capătă azi brusc sens. Nici o fiinţă nu e mai presus de alta când vine vorba de drepturi fundamentale. Da, cei proşti, cei geniali, cei modeşti sau orgolioşi, cei retraşi sau agoreeni, buni sau răi, avem acelaşi aer de respirat, cel al libertăţii. Avem dreptul la opinie, la contradicţie, la polemică sau de ce nu, consens, şi nici o majoritate nu poate persecuta nici măcar un singur individ. Aşa e bine şi n-o spun eu, o spune istoria omenirii, plină de tirania asupra individului. Da, ce forţă copleşitoare şi dreaptă e masa, mulţimea de indivizi, gruparea, societatea în ansamblu, cu setul ei de reguli, dar ce uman şi frumos e individul, cu gândurile şi aspiraţiile lui. Pledez pentru individ, căci primordial noi, în cămările noastre ascunse, în celule sau în cutiile de beton, am făurit mai întâi lumi posibile, lumi frumoase, visând. Şi de la vis pleacă totul.
Citesc azi despre descoperirea unui roman confiscat de securitate, aflat acum în arhivele CNSAS. Roman scris de Dinu Pillat. Ce destin chinuitor, dar frumos, ca mulţimea de vise a unui om să treacă peste sistemul opresiv, în timp, şi să iasă la lumină. Am privit poza omului şi pozele celor inculpaţi în proces (Noica, Steinhardt, Pillat...) şi am realizat cât de frumoşi erau acei oameni şi cât de urât era sistemul... Nu se poate trece, nu se poate şterge...
