Câteva lucruri pe care le încerc, chestii de bun simţ, zic eu. Par mizilicuri, dar anunţă transformări mai ample, de conştiinţă civică.
Urcând în casa scărilor la bloc, nu mai apăs automat pe întrerupătorul de lumină dacă văd că scările primesc destulă lumină de afară. Până nu demult, daca era chiar şi foarte puţin întuneric, aprindeam lumina şi se consuma stupid şi degeaba energie.
Facând curăţenie în maşină găsesc un ambalaj de gumă de mestecat de la Mircică. Din reflex, o iau şi îi fac vânt afară. Mi-au trebuit câteva secunde să îmi dau seama că nu e frumos. Am ieşit, am pus-o în buzunar cu promisiunea să o arunc la un coş de gunoi. De altfel, la o zi după, termin de mestecat o gumă şi, obicei prost, ştiu, o arunc din gură cu boltă şi cu bombeul pantofului îi trag un şut măreţ. Nici nu apucă să cadă că mă ruşinez şi mă reped să o culeg şi o împachetez în... ambalajul folosit din buzunar, al lui Mircică, recuperat deunăzi. Acum ambele vor sfârşi la coş...
De la ultimul plin de rezervor, de acum câteva zile, mi-am propus să abandonez stilul nevrotic şi consumator de benzină în şofat. Aşadar, de câteva zile circul normal, civilizat, şi culmea, calculatorul de bord arată un cosum super-decent pentru oraş. Başca lipsa de nervi şi sudălmi. Aici trebuie să arunc în joc şi nişte justificări: se circulă la noi extraordinar de urât. Mi-e şi mai evident de când m-am calmat. Dacă te uiţi în jur peisajul auto e oribil: faruri aprinse în spatele tău, depăşiri nevrotice, claxoane, înjurături, priviri urâte care spun tot, degete, ameninţări... Contrastul e fantastic!
Lipsa unui dialog civilizat în societate e groaznică. Deunăzi, opresc într-o parcare şi aştept ca cineva de la mine din maşină să coboare. Din faţă, o maşină claxonează în draci şi nu ştiu de ce, are loc suficient să treacă pe lângă mine, nu-l blochez. După ce pasagerul meu coboară, maşina din faţă trage lângă mine, geamul lui coboară, îmi cobor şi eu geamul... un individ cu spume la gură ţipă nevrozat: stinge mă farurile că mă orbeşti, când te opreşti stingi luminile, nu le laşi aprinse şi dă-i, şi urlă, şi spume, apoi demaraj în trombă, nevrotic... Rămân pe gânduri, Mircică pare şocat în spate, e o clipă din acelea care te lasă paf, iar eu nu ştiu cum să-i explic că societatea noastră suferă de nervi şi cum să o abordezi.
Urcând în casa scărilor la bloc, nu mai apăs automat pe întrerupătorul de lumină dacă văd că scările primesc destulă lumină de afară. Până nu demult, daca era chiar şi foarte puţin întuneric, aprindeam lumina şi se consuma stupid şi degeaba energie.
Facând curăţenie în maşină găsesc un ambalaj de gumă de mestecat de la Mircică. Din reflex, o iau şi îi fac vânt afară. Mi-au trebuit câteva secunde să îmi dau seama că nu e frumos. Am ieşit, am pus-o în buzunar cu promisiunea să o arunc la un coş de gunoi. De altfel, la o zi după, termin de mestecat o gumă şi, obicei prost, ştiu, o arunc din gură cu boltă şi cu bombeul pantofului îi trag un şut măreţ. Nici nu apucă să cadă că mă ruşinez şi mă reped să o culeg şi o împachetez în... ambalajul folosit din buzunar, al lui Mircică, recuperat deunăzi. Acum ambele vor sfârşi la coş...
De la ultimul plin de rezervor, de acum câteva zile, mi-am propus să abandonez stilul nevrotic şi consumator de benzină în şofat. Aşadar, de câteva zile circul normal, civilizat, şi culmea, calculatorul de bord arată un cosum super-decent pentru oraş. Başca lipsa de nervi şi sudălmi. Aici trebuie să arunc în joc şi nişte justificări: se circulă la noi extraordinar de urât. Mi-e şi mai evident de când m-am calmat. Dacă te uiţi în jur peisajul auto e oribil: faruri aprinse în spatele tău, depăşiri nevrotice, claxoane, înjurături, priviri urâte care spun tot, degete, ameninţări... Contrastul e fantastic!
Lipsa unui dialog civilizat în societate e groaznică. Deunăzi, opresc într-o parcare şi aştept ca cineva de la mine din maşină să coboare. Din faţă, o maşină claxonează în draci şi nu ştiu de ce, are loc suficient să treacă pe lângă mine, nu-l blochez. După ce pasagerul meu coboară, maşina din faţă trage lângă mine, geamul lui coboară, îmi cobor şi eu geamul... un individ cu spume la gură ţipă nevrozat: stinge mă farurile că mă orbeşti, când te opreşti stingi luminile, nu le laşi aprinse şi dă-i, şi urlă, şi spume, apoi demaraj în trombă, nevrotic... Rămân pe gânduri, Mircică pare şocat în spate, e o clipă din acelea care te lasă paf, iar eu nu ştiu cum să-i explic că societatea noastră suferă de nervi şi cum să o abordezi.
Leave a comment