Gabrea

| No Comments | No TrackBacks
"Călătoria lui Gruber", film de Radu Gabrea recent prezentat presei la Iaşi, naşte din start controvese legate de subiectul pe care îl abordează, acela al pogromului împotriva comunităţii evreieşti de la Iaşi. Aspectul delicat apare deoarece potrivit filmului (care nu e, totuşi, documentar, ci se bazează pe 3 pagini din romanul "Kaputt" al lui Curzio Malaparte, corespondent pe atunci al Corriere della Sera) armata română - recte ofiţerimea română - ar fi fost cea care, din exces de zel arătat nemţilor încartiruiţi în Iaşi, ar fi executat pogromul. Desigur, un fapt incomod şi bun de pus sub preş.
Lesne de văzut unde apare discrepanţa, am fost educaţi ca fiind o naţie asuprită dar blândă, apărătoare de neam şi glie, nu agresoare sau antisemită. Asta a fost doctrina şi ea există atât în conştientul individului, cât şi în cel naţional (la urma urmei, al doilea s-a aşezat forţat şi programat peste primul, mai rebel). Or în acest portret nu cadrează deloc comportamentului schizoid de genul celui de la Iaşi.
Nefiind la curent cu istoria de acolo nu pot afirma că adevărul filmului redă, chiar şi subiectiv, adevărul faptelor. Sunt însă de acord că a menţine o poziţie rigidă, cosmetizată şi negatoare riscă să ducă grav în eroare şi în ridicol orice tip de conştiinţă.

Interesant ca 432 prezenta tot un defect de conştiinţă naţională, ruinarea femeii şi a demnităţii umane în comunism, dar se pare că suntem atât de ataşaţi de instituţii - aici Armata Română - încât nu sesizăm că suntem pe acelaşi palier.  
În altă ordine de idei, mă întreb când vom recunoaşte că, dincolo de importul de la Moscova, comunismul a avut inclusiv caracter, corp regimentar şi suflet românesc, căci nu doar ruşii au fost cei care au pus biciul pe trupul România, ci la un moment dat l-au înmânat concetăţenilor noştri, care l-au preluat cu destul de mult zel. Unde s-a produs oare acea sciziune în mintea şi sufletul acestei naţii de s-a lăsat pervertită în aşa hal încât să-şi devoreze proprii copii?

  
       

No TrackBacks

TrackBack URL: http://www.epix.ro/cgi-bin/jurnal/mt-tb.cgi/107

Leave a comment

About this Entry

This page contains a single entry by Mircea Dragoi published on September 2, 2009 1:52 PM.

Ah, danezii was the previous entry in this blog.

Michael Jackson a capella is the next entry in this blog.

Find recent content on the main index or look in the archives to find all content.

Pages

Powered by Movable Type 4.25