Nu ştiu de ce, dar fiecare întoarcere din civilizaţie în România mă deprimă tot mai tare. Poate am obosit, poate văd tot mai clar diferenţele dintre ceea ce suntem şi ce am putea fi. Poate că este Vestul decadent, dar Vestul susţine individul şi aspiraţiile sale, pe când la noi tragem cu toţii în zece părţi iar tătucul, Statul, îşi vede de ale sale, numai de odrasle nu. Nu vreau protecţionism, vreau normalitate, vreau să trăiesc simplu şi să mă bucur de călătorie, nu de destinaţie, mai ales că destinaţia e senectutea.
Creez design într-o ţară căreia numai de design nu-i arde, mai ales acum. Clienţii noştri români, majoritatea, au dat bir cu fugiţii de la primele semne ale crizei, nu-i blamez dar nici n-am de gând să stau cu mâinile în sân, aşteptând ca ei să dea semne de bunăvoinţă. Lucrez pentru francezi, irlandezi, englezi, şi suntem mai fericiţi aşa.
Oare de ce în Cracovia m-am ferit de grupul de români cu care ne-am intersectat? Poate din cauza ochelarilor fiţoşi, ţoalelor de firmă şi a frazelor de doi bani? Vorbeau de shopping, în plină Cracovie istorică.
Designul frumos întâlnit afară mă doare. Lipsa de îndrăzneală autohtonă, lipsa de interes, autosuficienţa şi lipsa de profesionalism de acasă mă deprimă pe zi ce trece. Acolo, fonturile, afişele, indicatoarele, panourile, broşurile, pliantele, toate indică prezenţa unui designer în spate, toate conduc îndrăzneţ spre informaţie aranjată jucăuş dar inteligent. La noi, în spatele afişului stau antreprenorii sau politicienii cu zero formare vizuală, mărimea fontului indică orgolii, culorile în anumite combinaţii trebuie evitate, şi exemplele sunt multe...
Copilul meu va avea de ales între mioritica Românie şi Vestul care îşi vede programatic de calea pe care a apucat-o. România behăie ca o oaie bezmetică rătăcită de turmă.
Cei care-mi spun că trebuie să ne înhămăm şi să ne ducem crucea, că totul depinde doar de noi, nu văd că cei care au îndrăzneala de a ieşi din tipar sunt repede domoliţi... de probleme, de lipsa de interes şi coeziune, de lipsa unui public şi a unui anturaj.
Una peste alta, nimic nu sună bine pe aici. Poate doar Natura, chinuită de om, să te mai facă să uiţi de necazurile autohtone.
Creez design într-o ţară căreia numai de design nu-i arde, mai ales acum. Clienţii noştri români, majoritatea, au dat bir cu fugiţii de la primele semne ale crizei, nu-i blamez dar nici n-am de gând să stau cu mâinile în sân, aşteptând ca ei să dea semne de bunăvoinţă. Lucrez pentru francezi, irlandezi, englezi, şi suntem mai fericiţi aşa.
Oare de ce în Cracovia m-am ferit de grupul de români cu care ne-am intersectat? Poate din cauza ochelarilor fiţoşi, ţoalelor de firmă şi a frazelor de doi bani? Vorbeau de shopping, în plină Cracovie istorică.
Designul frumos întâlnit afară mă doare. Lipsa de îndrăzneală autohtonă, lipsa de interes, autosuficienţa şi lipsa de profesionalism de acasă mă deprimă pe zi ce trece. Acolo, fonturile, afişele, indicatoarele, panourile, broşurile, pliantele, toate indică prezenţa unui designer în spate, toate conduc îndrăzneţ spre informaţie aranjată jucăuş dar inteligent. La noi, în spatele afişului stau antreprenorii sau politicienii cu zero formare vizuală, mărimea fontului indică orgolii, culorile în anumite combinaţii trebuie evitate, şi exemplele sunt multe...
Copilul meu va avea de ales între mioritica Românie şi Vestul care îşi vede programatic de calea pe care a apucat-o. România behăie ca o oaie bezmetică rătăcită de turmă.
Cei care-mi spun că trebuie să ne înhămăm şi să ne ducem crucea, că totul depinde doar de noi, nu văd că cei care au îndrăzneala de a ieşi din tipar sunt repede domoliţi... de probleme, de lipsa de interes şi coeziune, de lipsa unui public şi a unui anturaj.
Una peste alta, nimic nu sună bine pe aici. Poate doar Natura, chinuită de om, să te mai facă să uiţi de necazurile autohtone.
Leave a comment