Pentru un turist, imaginea fiecărei naţii vizitate se suprapune unui portret-clişeu creat după experienţele anterioare, informaţii din mass-media, literatură, etc. Polonia, cel puţin cea sileziană, din sud-vest, a refuzat cu încăpăţânare să îmi ofere detalii prin care portretul înmagazinat să se juxtapună informaţiei proaspete, de la faţa locului. M-am mulţumit aşadar să preiau imaginile, mirosurile şi clişeele pe care mi le-au servit oraşele, nu oamenii care le locuiesc.
Ungaria ne-a preluat, ne-a amuşinat şi, ghicind graba cu care ne îndreptam spre Polonia, ne-a predat Slovaciei fără prea multe formalităţi. Care Slovacie, traversată în diagonală, a fost chinuitor de lungă şi asemănătoare cu România. Republica Slovenska, desprinsă de locomotiva cehească, pare o garnitură de marfar trasă pe linia moartă: o enclavă de pace rurală, uşor incoloră-inodoră. Cariere de piatră sapă nemilos din coasta roşcovană a munţilor. Ţara trecută pe diagonala SE-NV pare pustiită iar sălbăticia ei, neaccidentată şi nespectaculoasă, te face să goneşti cu nelinişte spre Polonia pentru că acel ceva care nu se întâmplă şi acel loc care nu apare dau senzaţia neîntâmplării şi a nimicului în care te-ai putea topi pe veci. În acest sens, Polonia ne-a întîmpinat măcar cu feţele ascuţite ale blondelor ei femei şi cu tractoarele masivilor ţărani polonezi. Cu statuile colorate şi împodobite ale Fecioarei catolice. Cu cimitirele cu piatră neagră şi pline de flori artificiale. Polonia este o Germanie estică, bine împădurită, cu o reţea bine întocmită de drumuri care sunt mai peste tot în reparaţie, de unde ambuteiaje peste ambuteiaje. Este ţara unde GPS-ul lui Adi, care anul trecut în Germania şi Olanda a funcţionat impecabil, a dat chix, dirijând Golful meu peste drumuri forestiere din Cracovia în Katowice, astfel că la câteva zeci de minute de concertul U2 noi ne aflam în mijlocul câmpului, undeva între două sate, neştiind dacă acel drum de pământ offroad avea să ne mai scoată undeva.
foto: Aretha Soare
Polonia, totuşi, are şi contraste, precum cel dintre Katowice şi Cracovia. Primul, fost oraş industrial, parcurs de compresorul socialist, n-a vrut să ne ofere decât o patiserie - croissantul cu varză călită, o nebunie - şi Muzeul Sileziei, cu o mini-expoziţie de gravură Dürer, Rembrandt şi Piranesi. Principalul centru comercial din Katowice expune roşii, castraveţi şi prune în faţa intrării şi are un megafon prin care o poloneză inexpresivă debitează texte de reclamă într-o poloneză fără sex-appeal. Oraşul ne-a taxat şi suprataxat parcarea, în care prima oră costa 1,5 zloţi, a doua 1,80 şi timpul depăşit 2 zloţi, totul de parcă ar fi vrut să ne alunge. A reuşit, peste două ore şi alte peripeţii cu GPS-ul eram la Krakow (Cracovia). Care s-a dovedit mult mai primitoare şi mai spectaculoasă. De la superbele catedrale care adăpostesc morminte de regi ai Poloniei, la casa cardinalului Karol Wojtya, viitor papă Ioan Paul al II-lea, la cafenelele sexy, la Muzeul Czartoryski, unde după multe peregrinări prin galeriile de istorie, am dat de "Doamna cu hermina" a lui Da Vinci, superbă lucrare care a trecut prin multe până să ajungă la acel onorabil loc... Geniul lui Leonardo te izbeşte fără doar şi poate: pielea străvezie a femeii lasă să se ghicească, atenţie, doar să se ghicească, vene delicate, obrazul preia în partea de jos din lumina reflectată de blana herminei, lumină care se topeşte în umbra pomeţilor. Hermina, cu anatomia impecabil trasată graţie cunoştinţelor acumulate de pictor, are o blană albă care absoarbe o parte din lumină iar o parte o reflectă. Racursiul impecabil îl întâlnisem adineauri şi la calul din gravura lui Dürer de la Slaski Museum din Katowice, aşadar un maestru mă pregătise pentru celălalt. Una peste alta, am ieşit iradiind în piaţetele de granit ale Cracoviei. Clădiri albite de vreme aruncă o lumină ireală, reflectarea soarelui, asupra celor de peste drum, în contrast fantastic cu calcane înnegrite de vreme.
Next: concertul U2
Ungaria ne-a preluat, ne-a amuşinat şi, ghicind graba cu care ne îndreptam spre Polonia, ne-a predat Slovaciei fără prea multe formalităţi. Care Slovacie, traversată în diagonală, a fost chinuitor de lungă şi asemănătoare cu România. Republica Slovenska, desprinsă de locomotiva cehească, pare o garnitură de marfar trasă pe linia moartă: o enclavă de pace rurală, uşor incoloră-inodoră. Cariere de piatră sapă nemilos din coasta roşcovană a munţilor. Ţara trecută pe diagonala SE-NV pare pustiită iar sălbăticia ei, neaccidentată şi nespectaculoasă, te face să goneşti cu nelinişte spre Polonia pentru că acel ceva care nu se întâmplă şi acel loc care nu apare dau senzaţia neîntâmplării şi a nimicului în care te-ai putea topi pe veci. În acest sens, Polonia ne-a întîmpinat măcar cu feţele ascuţite ale blondelor ei femei şi cu tractoarele masivilor ţărani polonezi. Cu statuile colorate şi împodobite ale Fecioarei catolice. Cu cimitirele cu piatră neagră şi pline de flori artificiale. Polonia este o Germanie estică, bine împădurită, cu o reţea bine întocmită de drumuri care sunt mai peste tot în reparaţie, de unde ambuteiaje peste ambuteiaje. Este ţara unde GPS-ul lui Adi, care anul trecut în Germania şi Olanda a funcţionat impecabil, a dat chix, dirijând Golful meu peste drumuri forestiere din Cracovia în Katowice, astfel că la câteva zeci de minute de concertul U2 noi ne aflam în mijlocul câmpului, undeva între două sate, neştiind dacă acel drum de pământ offroad avea să ne mai scoată undeva.
foto: Aretha Soare
Polonia, totuşi, are şi contraste, precum cel dintre Katowice şi Cracovia. Primul, fost oraş industrial, parcurs de compresorul socialist, n-a vrut să ne ofere decât o patiserie - croissantul cu varză călită, o nebunie - şi Muzeul Sileziei, cu o mini-expoziţie de gravură Dürer, Rembrandt şi Piranesi. Principalul centru comercial din Katowice expune roşii, castraveţi şi prune în faţa intrării şi are un megafon prin care o poloneză inexpresivă debitează texte de reclamă într-o poloneză fără sex-appeal. Oraşul ne-a taxat şi suprataxat parcarea, în care prima oră costa 1,5 zloţi, a doua 1,80 şi timpul depăşit 2 zloţi, totul de parcă ar fi vrut să ne alunge. A reuşit, peste două ore şi alte peripeţii cu GPS-ul eram la Krakow (Cracovia). Care s-a dovedit mult mai primitoare şi mai spectaculoasă. De la superbele catedrale care adăpostesc morminte de regi ai Poloniei, la casa cardinalului Karol Wojtya, viitor papă Ioan Paul al II-lea, la cafenelele sexy, la Muzeul Czartoryski, unde după multe peregrinări prin galeriile de istorie, am dat de "Doamna cu hermina" a lui Da Vinci, superbă lucrare care a trecut prin multe până să ajungă la acel onorabil loc... Geniul lui Leonardo te izbeşte fără doar şi poate: pielea străvezie a femeii lasă să se ghicească, atenţie, doar să se ghicească, vene delicate, obrazul preia în partea de jos din lumina reflectată de blana herminei, lumină care se topeşte în umbra pomeţilor. Hermina, cu anatomia impecabil trasată graţie cunoştinţelor acumulate de pictor, are o blană albă care absoarbe o parte din lumină iar o parte o reflectă. Racursiul impecabil îl întâlnisem adineauri şi la calul din gravura lui Dürer de la Slaski Museum din Katowice, aşadar un maestru mă pregătise pentru celălalt. Una peste alta, am ieşit iradiind în piaţetele de granit ale Cracoviei. Clădiri albite de vreme aruncă o lumină ireală, reflectarea soarelui, asupra celor de peste drum, în contrast fantastic cu calcane înnegrite de vreme.
Next: concertul U2
Leave a comment