Argeş

Am fost zilele trecute la Argeş, de unde se trage bunicul meu dinspre tată. În scurta şedere, majoritatea discuţiilor s-au dus pe recoltă, pe parcela de lângă Salcia lui Pană, acolo unde unchiul Costică se va duce cu Burdujoi să vadă dacă cei de la societatea Semina au folosit au ba pământul, dincoace de calea fierată . M-am simţit spectator pasiv în poiana lui Iocan, Moromete glăsuia în faţa mea acum ca şi în urmă cu decenii bune. Costică e leit Moromete, parcă îl vedeam pe Preda cocoţat în brazii din faţa casei, ciulind urechea la cum ţăranul român dezleagă ironic mersul vieţii.
Totuşi, mi-am dat seama din nou cum Bărăganul a ars necruţător aceste vieţi prin imensitatea şi arşiţa lui şi cum Ar(dealul) nostru delurit şi împădurit a clocit la umbra lui alt spirit, mai verde şi mai molcom. Am văzut diferenţa telurică a sufletelor noastre şi mi-am gonit la final Golful cu disperare spre munţi, nerăbdător să dau de Transilvania, de Silvaea mea dragă.

La dus am trecut prin Sibiu, care îşi coace temeinic renumele de oraş frumos. Sibiu este categoric pe calea cea bună şi văd acolo, fără tăgadă, atenţia saxonă la detalii şi rigoarea combinate cu spiritul de comerciant nativ al românului, rezultatul fiind fericit. Am trecut apoi spre Vâlcea prin Defileul Oltului, o zonă cu o frumuseţe aparte, demnă de o vacanţă care să îl exploreze în detaliu. Poze - puţine - pe Flickr