Planul C

Vrând-nevrând, bătrâna fecioară Sighişoară intră mereu în vieţile noastre. Pe un soare de zile mari, toropitor, în Piaţa Răţuştelor din Cetate, câteva răţuşte, raţe şi răţoi urmăreau sâmbăta trecută spectacolul păpuşarilor din Braşov. De admirat entuziasmul acestor profesionişti, condiţiile de spectacol, fiind, huh, absolut neîntrunite: căldură monşer, umbra fugită prin taiga, electricitate ioca, paviment în lenjerie intimă, recte concasat, spectatori număraţi pe degete umanoide. Mi-am stors galonul stingher de aer umed din plămâni pentru a sufla praful de pe bordură, la umbra unui măr pădureţ, şi a-l aşeza pe Mircică acolo. Am urmărit Neghiniţă, susţinut cu pasiune şi urmărit cu plăcere. Am oftat, cu gândul la organizatorii care iată, au mai bifat o ediţie în care ai putut experimenta la propriu drumurile de pământ ale Mediului Ev.

Şi iată, viaţa îşi urmează cursul în România chiar şi aşa sincopat şi sinusoidal, nu-i aşa? Te-ai născut şi eşti mlădiţă aruncată spre cer fie că stai în bălegar, fie-n ghiveci de orhidee. N-o să uit, România, spus de cineva, un organizator de festival Enescu venit din Germania, este locul unde ca să faci un lucru să se întâmple, trebuie să ai pe lângă planul A, şi unul B şi, de siguranţă, un plan C.

Şi mai observ, în ultimul timp, pasiunea comitetelor organizatoare pentru cifre. Succesul oricărui festival se numără aşadar mai nou în numărul de vizitatori, iar cifra, ei bine cifra, este prima menţionată în primul paragaf al oricărui comunicat, dacă nu în titlu. Nici vorbă de calitatea actului în sine, care nu are nevoie de cifre ci de parfum, nu se măsoară în hectolitri ci în amintiri pe retina sufletelor. Nu mă interesează dacă s-au vândut 50 000 de mititei, vreau să ştiu ce are de spus artistul şi cine s-a lăsat atins de lăută. Vreau să ştiu dacă te-ai simţit dus în trecut măcar pentru o clipă şi dacă freamătul zalelor te-a mişcat cât de puţin.