Acest articol îl adresez celui care poate a fost client al Epix, poate este actual client Epix, poate va fi client al Epix - asta dacă lucrurile scrise aici i se par normale şi de bun simţ. Se mai adreseaza designerilor care au trecut (şi cu siguranţă vor mai trece) prin experienţe similare în interacţiunea cu clienţii.
Stimate antreprenor / manager / director / administrator / patron / sales representative / marketing manager! (bifaţi căsuţa corespunzătoare)
După prima întâlnire pe care am avut-o, cea în care ne-am prezentat, ne-am studiat reciproc, apoi am vorbit de lucrurile pe care noi ca şi creativi şi voi ca şi deţinătorii sau administratorii afacerii le-am putea dezvolta împreună, am plecat cu convingerea că am dat de încă un client rezonabil, conştient de valoarea afacerii sale şi de necesitatea ca imaginea/brandul/marca/situl/ilustraţia/broşura care reprezintă compania în faţa publicului să reflecte respectiva valoare. Un client conştient că într-o economie sănătoasă de piaţă felul în care comunici cu publicul tău este extrem de important şi de cele mai multe ori poate decide traiectoria unei companii. Că vremea nepotismului, vremea neprofesionalismului, vremea efemerului şi a improvizaţiei a trecut. Sunt totuşi 20 de ani de la schimbarea regimului, cu toţii ne-am copt întrucâtva.
Apoi apar problemele...De obicei, primul impediment îl reprezintă valoarea proiectului, comunicată clientului, de obicei pe e-mail, după o analiză amănunţită. Transpusă în ceea ce numim bani, la prima vedere, ştiu, pare mare. Foarte puţini clienţi, şi îi pot număra pe degete, au realizat aproape instantaneu că respectivele cotaţii sunt juste şi au în spate, ca raţionament, câţiva factori.
1. Experienţa - nu ţi-o oferă nimeni instantaneu, în câteva zile, săptămâni, luni. Se clădeşte de-a lungul anilor, un edificiu complex, construit corect, piramidal, cu fundaţie solidă. Cu transpiraţie, cu multe întâmplări plăcute sau neplăcute, descoperiri riguroase sau absolut hazardate, ore de muncă, sordidă uneori, şedinţe plictisitoare sau emoţionante de briefing sau brainstorming, reacţii ale clienţilor, bune sau rele. Documentare, pe Internet, în reviste, în călătorii, zi de zi, clipă de clipă. Tot ce vezi în jur e analizat, cântărit, respins sau acceptat cu ochi de designer. Experienţa mea s-a clădit în 15 ani!
2. Munca - am petrecut ani în faţa calculatorului, doar curăţând pixeli în Photoshop, terrabiţi de pixeli, aşa cum minerul a săpat de-a lungul vieţii munţi întregi! Am exportat, importat, salvat, descărcat, instalat, dezinstalat. M-am abonat, dezabonat, am tipărit, am retipărit, am corectat, am mărit, micşorat, schimbat, reschimbat, adaptat, am trimis, am încărcat, prezentat, negociat, renegociat. Am scris, am rescris, am desenat, redesenat. Am propus şi am avut urechea ciulită, am vorbit şi am ascultat!
3. Costurile - costurile directe sau ascunse, cele de care nimeni nu ţine cont. Linia de Net, electricitatea, chiria, salariile, taxele, impozitele, cartuşul de la imprimantă sunt uşor de cuantificat. De softuri şi de costurile acestora puţini mai vorbesc. Ştiţi cumva cît costă un kit de Adobe CS şi în cât timp se amortizează? Dar Xara, dar Office, dar Corel, dar atâtea şi atâtea soluţii care ne permit să livrăm la timp proiectele. A pomenit cineva vreodată de costurile documentării? De cît costă un abonament la o revistă de specialitate? Ar fi inutil să adaug că ar fi ideal să participi anual la conferinţe şi semninarii ca să menţii contactul cu comunitatea profesională de care aparţii. Ştie cineva că cel mai ieftin bilet la un asemenea eveniment costă cel puţin 300 de euro? Noroc cu Internetul, cu blogurile de specialitate, astfel că poţi fi la curent cu ce se întâmplă în lume.
Există păreri şi păreri. Unii spun că faptul că Romania e un imens ghiveci de prost-gust aplicat cu nonşalanţă peste tot, de la reclamele magazinelor la panotaj, de la meniuri la logotipuri, de la broşuri la signalectică, acest fapt reprezintă de fapt o reală oportunitate oferită designerilor români de a trasa căi noi, exemplare. Privind lucrurile bine făcute şi care strălucesc în clarobscur, înclin să le dau dreptate. Alţii, pesimişti, afirmă că foarte greu ne vom găsi o voce cu personalitate. Privind casele ciclam turbat, logotipurile prost făcute, banii scurşi gârlă pe sisteme de comunicare idioate şi pe rebrandinguri execrabile, parcă-parcă aş înclina înspre ei.
Cert este că nu ai cum să nu suferi trecând pe stradă şi văzând atâta neprofesionalism în plină expunere. Şi toate vin în lanţ iar toată această zbatere pentru a găsi clienţi care să se dovedească adevăraţi parteneri de drum pentru a realiza proiecte cu adevărat inovatoare şi originale înseamnă şi mult timp pierdut, multe trasee închise, orizonturi îngustate şi o lehamite stearpă.
Dragă trecut/prezent/viitor partener! Dacă n-ai observat încă, lumea evoluează în paşi repezi. Ce-ar fi să încetezi să mai priveşti melancolic pe geam şi să îţi găseşti propriul ritm, propriile idealuri, propria voce? Ce-ar fi să îndrăzneşti să îndrăzneşti? Este prea greu?...
