Prietenii mei ştiu, sunt pasionat de hărţi, de altfel anul trecut i-am
şi dat acestei preocupări o direcţie comercială, ieşind pe piaţa locală
cu o hartă turistică a oraşului. Începusem anul trecut o hartă desenată
în izometrie (izometria, un alt gândac care nu-mi dă pace) a
centrului oraşului. Odată pornită, am căzut în capcana detaliilor căci
mi-am ales strategic ceva complicat, clădirea Palatului Culturii, un
renumit obiectiv de epocă seccesion, plin de detalii ornamentale
(caracteristică a secessionului, la urma urmei). M-a epuizat în aşa hal
încât, odată finalizat (uşor fals, mai am frescele exterioare de
adăugat) şi după ce m-am aruncat la Palatul Prefecturii, un alt
obiectiv fantastic de decorativ, am lăsat baltă proiectul. L-am reluat
după o perioadă de odihnă mentală, cu forţe noi. Zilnic mă încearcă
îndoieli, zilnic mă gândesc sa abandonez, apoi, obsedat, deschid
fişierul pentru a mai lucra.
Update 1 pentru cunoscatori: Am uitat să
precizez, nu lucrez în soft 3D, ci în Xara, deci totul vectorial, totul
dintr-un singur unghi, vedere "bird's eye", obiectele desenate manual,
izometrie totală. Cu atât mai non-sens, cu atât mai mult o cauză
pierdută, cu atât mai palpitant.
Leave a comment