De când cu zborurile Wizz Cluj-Napoca -> Dortmund (mulţumiri aeroportului Mureş ca a reuşit să piardă oportunitatea de a se zbura direct din Tg.Mureş la Dortmund, era prea frumos), merg tot mai des în Germania. Adrienne, sora mea, trăieşte într-un paşnic oraş nemţesc de lângă Dortmund, pre numele său Lünen. Tăiat de Lippe, un fel de Mureş ceva mai mic, Lünen îşi trăieşte anii 2000 în pace, râzgâiat de soare, porumbei şi parcări supraterane.
Trăiesc aşadar în ultimul timp drama tot mai acută a pendulării între două lumi, una stridentă, prăfuită şi fără conştiinţa echilibrată a unui trecut şi mai ales a unui viitor, pe de o parte, şi lumea aceea atât de verde şi de bine aşezată a nemţilor. Ca designer, nu pot să nu apreciez combinaţia fatală de cărămidă arsă, inox, lemn, verdeaţă, mulci şi piatră, nu pot să nu văd copacii îmbătrâniţi rămaşi în locaţie, tăiaţi riguros în sculpturi lemnoase (la "noi" se taie arbori în plină sevă), nu pot să nu oftez văzând eficacele sistem german în plină funcţiune versus orbecăiala românească.
Nu despre asta vroiam să scriu. Vroiam să scriu de minunata insula de la Marea Baltică, cea mai mare insula a Germaniei, Rügen. Ajungi pe ea pe un modern pod, recent inaugurat, sau cu bacul. Alei kilometrice de tei cu coroana tăiată dreptunghiular pentru a forma tunele filtrate în verde îţi înghit maşina care trece ca într-un film slow motion, sate pescăreşti cu case albe cu acoperiş de stuf, plaje sălbatice cu piatră, plaje cu nisip fin, vilele de lemn cu arhitectura balneară alburie tipică nordului, păduri seculare care se termină torsionate în mare, toate formează o poveste de o profunzime considerabilă, arsă pe veci în mintea mea. Voi reveni acolo!
