Şi chiar aşa, nici o vorbă despre vizita în Germania-Austria-Ungaria? Păi ce ar fi de spus? Că parcurgi de la Est la Vest o traiectorie nu doar în termeni geografici ci şi istorico-econonomico-sociologici ştie toată lumea. Că aici e praf şi mişcare browniană iar dincolo aer clar şi predominant ordine, idem. Ce-ar mai fi atunci de spus? Odată plictisit de vizitat muzee, parcuri-gigant, magazine IKEA, castele şi orăşele, ce-ar mai fi de văzut? Se pare că după trei vizite - derulate la interval de câţiva ani - începe să ţi se facă lehamite de oraşele enorme care te sufocă prin compresare, de cele mici care te deprimă prin confort şi amorţeală, de câmpurile de rapiţă, de calm, de agitaţie, de Dunăre, de ozon, de plecări şi de întoarceri, de E60-uri, de autostrăzi. De Europa. De prejudecăţi sau non-judecăţi, de filoane, de xeno, filo şi anti şi pro. De Marx. De McLuhan. De mase. De media. De mass-media. De lideri... de opinie, de stat, de partid, de colhoz, gară, de nişă (recte instalatorii atotputernici, liderii de companii, de gradiniţă, de butic...). Te saturi de calm dar şi de revoluţii. De libera iniţiativă dar şi de obedienţă. În mod clar, fenomenul de care ai nevoie nu s-a manifestat încă pe planeta Pământ. E fără nume, fără trăsături, nu are vârstă, fişă tehnică, raport de Securitate, dosar informativ. Designer aştept fenomen necunoscut... Iată de ce, a descrie călătoria în Germania ar fi parşiv, inutil, ar devora futil biţi preţioşi şi n-ar satisface pe nimeni.
Aştept o pizza Quattro Stagioni. Poza de mai jos e din Ungaria, la Vest.
