O da, suntem europeni... geopolitic! În minte, în suflet, în caracter şi mentalitate, ne aflăm încă trist afundaţi în Codrii Vlăsiei şi ai Harghitei. Căutând azi la proaspătul lansat market Real (mai nou, super-hiper-giga-marketurile se deschid în iureş, în raionul din spate încă bocănesc la rafturi şi podele iar în faţă se taie panglica) un loc de parcare - căci nefericita întâmplare face să fi fost nevoit să merg la Real tocmai când hoardele de consumatori dau buzna după orele de lucru - căutând aşadar disperat un loc de parcare, dau de unul îngust, la capătul şirului de maşini. Parchez şi cobor din maşină, fac zece paşi, numai la ţanc să fiu hoha-hăulit de trei indivizi cu clasica ciupilică tricotata neagră semi-trasă pe frunte (reminiscenţă a ciobănaşului proptit pe bâtă şi cu căciula dată a meditaţie pe-o parte), bocanci negri şi balonzaide negru-gri, made in China..: - Hey, tu ăla, acum dacă îţi zgâriem maşina ce zici...". Hm, grea dilemă, nu ?! Îmi dau seama instantaneu că nu sunt genul de cetăţeni europeni cu care aş putea să tratez europeneşte, adică în spirit comunitar, dialogând, efectuând ceea ce regulile nescrise şi nespuse ale politeţii civice recomandă. Încerc totuşi, deja în drumul meu înapoi spre maşină, să le atrag atenţia că aş fi înţeles problema şi dacă mi-o spuneau frumos, pe un ton decent. Şi atâta mi-a fost: colericul grupului, potenţial şef de echipă în devenire, frustrat de probabil autoritatea superiorului ierarhic de pe şantierul unde a lucrat toată ziua înjurând de mamă fierul-beton ud, şi-a cedat plasele unui tovarăş de tripletă, şi-a suflecat mânecile şi, cocoşeşte, m-a interceptat pe traiectoria mea spre maşină. Ţin aici să precizez: şoferul maşinii vecine avea suficient spaţiu să urce pe partea lui în maşină, să scoată maşina pe intervalul pustiu, să-şi încarce tovarăşii şi să plece toţi happy-loaded la neveste. Un gest de normalitate într-un mediu normal, o imposibilitate pentru trei paţamodii frustrate.
Am intrat pe pilot automat. Un instinct de probabil arhetipală victimă a pădurilor seculare care în clipa în care, lup fiind, simţea atavic că mai bine coboară pleoapa nesimţirii şi non-agresiunii asupra pupilelor revoltate, astfel ca lupul hăl' rău şi agitat de hormoni să-l muşte doar marcator-dominant de gât, ei bine, acel instinct mi-a spus să merg nedeviat spre maşină, să urc la volan (în timp ce homo del cave împinge sugrumător în portieră, aşteptînd doar o schiţă de gest de răspuns la agresiune ca să devină violent) şi să parchez în altă parte. Am şi făcut-o, deşi, zău că da, tare mi s-a derulat ca flashback o scenă isterică din potenţialul Fight Club în care eu, slab dar isteric, mă bat cu nenea ala negru-gri la haine, alb la trup şi transparent la minte. Sau alta, în care tanti blondă din Kill Bill încalcă regulile şi-i scoate globul ocular rămas funcţional adversarei.
PS: Intersant mod de funcţionare a creierului asaltat de senzorii de pericol - ţin minte foarte clar ţepii gri ai obrazului neras al colericului, ochii negri, inexpresivi, parcă şi tipul tricotajului ciupilicii negre. În rest, musiu s-a estompat... Am dat delete la folder, garbage out!
