Şi dacă tot veni vorba de primăvară, am lăsat îngropate la Ernei câteva zeci de lalele care mai de care mai frumoase. Florile mele dragi au trecut probabil decimate iarna, din cauza verii foarte umede mulţi bulbi au mucegăit încă din toamnă. Vom vedea câte vor mai străpunge pământul pentru a ieşi la lumină!
Motto: "Trec primăveri cu flori la subsuoară, noi tot aici şi tot bătuţi în cuie" - Radu Gyr
V-am spus eu? Nu v-am spus că se coace ceva şi că primăvara dă semne de nerăbdare? Ploaia de aur (Forsythya) a înflorit (e drept, a înflorit păcălită de căldura din casă), e totuşi primul semn că vine timpul să pregătim dulapurile pentru arhivat hainele groase.
De ce nu sunt bune pauzele, lenea, plictisul, oboseala, întunericul şi repetiţiile? Pentru că trăim scurt şi repetitiv prin definiţie!
Decretez pauzele interzise de agitaţie, lenea prohibită prin muncă, plictisul anihilat de interes, oboseala ştearsă de odihnă, întunericul anulat de lumină şi repetiţiile rupte de inovaţie!
Natura şi-a decretat singură starea non-repetitivă: chiar acum se prepară muguri noi, seve fierb în vene, se pregătesc făgaşele apelor să preia starea topită a iernii. Starea de încolţire stă să dea în starea de erupţie, apoi în cea de coacere la lumină. Ciupercile, florile umezelii şi întunericului, vor erupe în curând printre frunzele care le vor îngrăşa înălţarea. Atâta de mult verde va lua locul a atâta de mult gri! Atâta de mult foşnet va lua locul a atâta de multă tăcere stearpă!
Suntem totuşi copiii buni ai soarelui şi ai luminii, copiii vitregi ai frigului şi întunericului.
Pentru cei rupţi de ştirile lumii, Ariel Sharon, premierul israelian, a trecut (trece) printr-un atac cerebral care l-a adus la un pas de moarte.
Am aflat de la un prieten din Israel următorul fapt (cum spunea el, "ceva legat de copii, limba ebraica şi starea lui Sharon"): în ebraică 'cheag de sânge' şi 'rechin' se pronunţă cam la fel... de scris se scriu diferit. Copiii au făcut desene legate de starea lui Sharon şi au desenat rechini în capul lui Sharon. Copiii au văzut la TV şi i-au auzit pe adulţi vorbind de cheaguri... dar ei cunosc termenul de rechini...
Şi tot legat de cuvinte, de la acelaşi prieten, citându-l ca sursă pe prof. Alexandru Graur, cu o carte despre originea ebraică a unor cuvinte: iotă... cuvântul iotă îşi are originea în denumirea literei a zecea în ebraică, "yod", care se aseamănă cu o virgulă (litera e foarte mică)!
Prietenul meu Adi redescoperă deliciile mobilităţii.
Mobilitatea poate fi o soluţie temporară la problema contemporană a rutinei. Am exersat şi eu mobilitatea şi zău că mi-a plăcut! Orbitez, deci exist! Un du-te vino cu o mulţime de electroni în mişcare, tineri wireless dedicaţi lucrului în spaţii deschise sau închise, concentraţi asupra unui applet sau a unei tehnici de marketing în timp ce îşi beau cafeaua cu frişcă la "Caprice" cu laptopul pe genunchi. Concentraţi apoi pe aspectele iubirii. Focus apoi pe discuţii despre maşini. BMW versus Jaguar. Intel versus AMD. Garcia Marquez versus Nabokov. Pink Floyd versus Rolling Stones. Biciclete versus tenis. Poezie. Film...
Nu ştiu încă de ce în concepţia mea o femeie şi-ar pierde din feminitate dacă n-ar înfăptui constant câte o stângăcie tehnologică. Ca de exemplu, să-şi lase involuntar amprentele subţirele pe DVD-ul împrumutat de mine de la un prieten. O asemenea marcare oleaginoasă a suprafeţei diamantine a discului se traduce prin grosolănie la bărbaţi şi feminitate la femei. O diferenţă calitativă uriaşă, nu-i aşa?
Firimiturile rămase la masă, dacă sunt de genul feminin, pot fi drăgălaşe şi pot închipui desene cu flori de grâu copt. Ca şi saliva rămasă pe buza paharului ca un lac pe marginea muntelui, ca şi cheile uitate delicat pe masă ca un grup statuar ridicat ad-hoc în deşertul alb al feţei de masă. Obiectele, odată feminizate, se purifică. Masculinizate, devin rudimentare...
Grafica de excepţie şi o viziune explicativă asupra originii şi structurii Universului. Prezentat de Sam Neill ("Jurassic Park")
Din ciclul "filme care merită vizionate". Povestea, tăcerile, atmosfera tensionată, superbele peisaje, imaginea de excepţie... de văzut într-o seară rece de noiembrie sau februarie.
Culeşi pe câmp acum două veri.
Aşa văd eu zilele coloristic, ar fi interesant de analizat cum formează creierul această paletă. De văzut şi culoarea orelor...
Acestei bucăţi de alamă cu reflexii de foc îi asociem următoarele substanţe, obiecte, apariţii şi senzaţii: ceaiul, răcoarea, calmul, ora 11, pendularea, izolarea, deplinătatea.
Suprapuse, pe straturi, istoria, publicitatea şi arhitectura. Care în cazurile fericite se îmbină, se suportă, se ajută, se pun în valoare. În cazul de faţă, se sluţesc una pe alta...
Graţie Cristianilor am vânat pe lângă Gară sfeclă roşie, un gogoşar umplut cu varză şi o spirală cu cremwurst. Improvizat farfurioare din sticle expirate de fanta. Cumpărat lapte pentru cafea. O zi însorită nu poate începe decât cu murături, patiserie şi cafea cu lapte!
Îmi doresc să am dimineţi frumoase! Dimineaţa frumoasă este dimineaţa de mai, iunie, la răsăritul soarelui, cu aburi moi pe verdele de afară. O dimineaţă frumoasă e udată de rouă, are multă vegetaţie pictată de soare, îţi face pielea de găină şi mintea de cocoş căci te gândeşti încă adormit cum să fecundezi ziua. O dimineaţă frumoasă se desfăşoară ideal lângă o grădină care are rolul de a capta ca un vas diafan frumuseţea dimineţii pentru a o revărsa apoi spre tine, cu reflexii, sclipiri, arome şi profunzimi vegetale.
Plecat de acasă am mereu curiozitatea de a sonda vizual dimineţile, peisajul nou atrăgându-mă oricât de sordid, pietros, rigid sau molatec ar fi. În Germania, trezit primul, priveam fascinat prin termopan cum arabul de peste stradă îşi aranja în fiecare dimineaţă fructele - şi erau o mulţime, viu colorate, apetisante, tari şi înnrourate. Era un ritual al acelui posesor de mic magazin pe care ajunsesem să-l aştept în fiecare zi ca pe un semn că lucrurile merg bine şi că ritualuri ale muncii, benefice, există peste tot, iar asta mă liniştea.
În Londra priveam de la fereastra hotelului cum o pisică albă cu zgarda roşie îşi făcea toaleta de dimineaţă la o fereastră de peste stradă. Eram sigur că vorbeşte engleza şi că aşteaptă ca adulţii să-şi bea cafeaua cu BBC pe fundal la TV. La Ernei mergeam la capătul parcelei de pămînt, acolo unde soarele de după dealurile erneiene deja evapora roua şi veneam înapoi spre casă, înaintând odată cu Helios în lupta devoratoare cu umbra dealului. Udam cu furtunul ceapa, răsadurile, şi simţeam în asta o bucurie aşezată, de parcă-mi udam propriile rădăcini.
Acum, în Cluj, priveam cum soarele îmi trimite un salut spart în cele 21 de ferestre anoste ale clădirii de vizavi.
Ieşit la o pizza cu Cristi şi disecat nemilos marketingul ca inevitabilă capcană; studiat cu coada ochiului cuplurile clujene ieşite la masă luni seara, ei lucrând probabil la Banca Transilvania iar ele posibil angajate la Argos. Seara după 22 oraşul fanion ardelean este totuşi ciudat de pustiu, cel puţin în zona centrului. Nu are vocaţia Hannovrei unde ţin minte că acum câţiva ani noaptea la 11 lumea se plimba încă prin piaţete, în plin ger de Făurar.
În virtutea libertăţii de exprimare şi de mişcare voi fi în Cluj azi, mâine şi miercuri. Plecat la 7 din Mureş, ajuns pe Feleac la 9, în biroul din Cluj al firmei, conectat la Net, la 10...
Se pronunţă siclamen şi e o plantă cu flori mov-roz (varietăţi bordo, albe) pe care din cauză că în copilărie mama mea le adora am tot încercat fără succes de-a lungul a aproape treizeci de ani să le cresc. Transferul de adoraţie s-a realizat treptat, mama mea le ţinea între sticlele ferestrei, eu le-am ţinut undeva în minte/suflet. De câte ori le văd în vitrinele florăriei, cărnoase, unice, familiare, mă simt de parcă văd iar rochia verde a mamei în dulap şi mă simt bine din nou.
Toamna şi iarna pământul se menţine permanent umed. Se toarnă apă în tava în care stă ghiveciul şi se lasă cam 20 minute după care se îndepărtează apa care nu a fost absorbită de compost. Se evită astfel acumularea de apă şi putrezirea consecutivă a plantei, risc care există atunci cînd se udă planta de la înălţime. Se aşează, dacă este posibil, într-o cameră răcoroasă; aerul uscat al ambientului încălzit de calorifer determină ofilirea florilor şi uscarea plantei. Se administrează la fiecare 2-3 săptămâni un îngrăşământ lichid diluat în apă, stimulându-se astfel dezvoltarea completă a florilor şi frunzelor. În perioada de înflorire este util să i se asigure puţină umiditate şi aer proaspăt, se poate aşeza ghiveciul pe o tavă cu pietriş ud. Se îndepărtează imediat florile ofilite astfel ca baza pedunculului floral să se poată desprinde cu uşurinţă de pe tubercul. Creşte bine dacă are rădăcinile puţin presate. Se replantează în perioada succesiva celei de înflorire dar numai dacă rădăcinile au umplut complet ghiveciul. La bază se pun bucăţele de teracotă pentru a favoriza drenajul (pământul - amestec egal de pământ de grădină, pământ de pădure, turbă şi nisip).
Atmosfera prea uscată, temperatura crescută şi expunerea direct la soare determină răsucirea şi îngălbenirea frunzelor; se aşează atunci planta într-un loc mai umbrit, la o temperatură de aproximativ 15-18 grade Celsius, menţinând compostul umed. (din "Plante de apartament - Ghid complet All", Editura Allfa Bucureşti)
Notă: Mi-a scris Adrienne că mama obişnuia să le stropească din când în când în vană, cu duşul probabil. Asta le înviora - am văzut şi eu de multe ori cum o plantă se înviorează brusc sub o îngrijire atentă.
Există un îndreptar ortoepic şi ortografic al iubirii adecvate? Desigur nu, dacă ar fi fost creat mulţi ar fi strâmbat din nas a lehamite. Cele de jos, depozitate în memorie sau developate în vis, sunt doar patru semne minore că iubirea adecvată poate exista:
001. Dovadă de iubire pentru cel de lângă tine este şi puterea ca succesele lui să nu-ţi întunece mintea cu invidie, dorinţa de a te mândri cu gloria lui, faptul că îi poţi lustrui dezinvolt decoraţiile. Cel care priveşte mândru cum creşte gloria celuilalt - iubeşte!
002. Dacă pe cel de lângă tine l-au copleşit viruşii - sentimentali sau biologici - nu-i duce portocale sau flori pentru a-ţi ciupi melancolic coarda sinelui rezonând a caritate. Stai lângă el cât mai mult pupând viruşii sfidător. Cei care sărută viruşii iubitului-iubitei, iubesc!
003. Dacă lucrurile n-au mers aşa cum ţi-a spus mămica (tăticul era ocupat), nu te supăra, nu-ţi lua jucăriile şi nu-i întoarce celui de lângă tine spatele, orgolios. S-ar putea să nu vină după tine! Cei care nu întorc spatele iubesc!
004. Cerul arată în ianuarie sticlos ca un imens şi tăcut brad de Crăciun cu luminiţele aprinse. Stai comod cu cel de lângă tine în cuib şi nu uita să-i spui să vă uitaţi la stele împreună! Mereu, nu doar la munte cu prietenii! Cei care privesc stelele tăcuţi se iubesc!
Acum câţiva ani buni am putut trage cu ochiul la desuurile, oarecum fascinante, ale unui magazin alimentar. Aflat după uşa care desparte sala cu rafturi de carmangerie am putut vedea astfel cum salamul expirat intră în malaxor pentru a deveni pastă de mititei şi reia calea vitrinei, de parcă tocmai trecuse printr-o miraculoasă purificare organică. După veacuri, salamul reîncarnat mă izbeşte revelator: mare parte din noi trecem la diverse intervale de timp prin iluzia purificării şi transformării substanţei, când de fapt, la bază, stă invariabil acelaşi cod scris meticulos din copilărie şi până adolescenţă. Pe etichetă scrie salam sau pastă de mititei, acelaşi drac...
Mi-ar place să găsesc în magazine un asemenea suport de birou pentru fotografii, care să permită inserarea de poze şi alternarea lor. Ideea mi-a venit punându-mi în picioare pe birou un album foto cu poze cu Mircică şi rotind foile de la o zi la alta.
