Sting

În '96, june solitar, am fost la un concert Sting în Bucureşti. Este poate unul din motivele pentru care, eu, nu mare amator de texte de cântec rupte de melodie, scoase din învelişul lor muzical, am făcut acum efortul stângaci de a traduce textul unei melodii de pe Mercury Falling, albumul pe care îl promova atunci Sting.

Urmează-ţi sufletul (Let your soul be your pilot)

Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Nu te va înşela niciodată

Când eşti la pământ şi ceilalţi au pornit deja numărătoarea inversă
Când toate secretele ţi-au fost dezvăluite
Când necazurile au ajuns la cer
Când harta pe care o ai te conduce doar la îndoială
Şi nu mai ai nici o informaţie
Iar compasul nu-ţi mai arată nimic, aşa cum deja te-ai obişnuit

Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Nu te va înşela niciodată

Când doctorii sunt neputincioşi
Când nici un medicament nu te mai poate face bine
Când nici un sfat nu te mai ajută
Când până şi minciunile lor s-au epuizat
Când s-au epuizat şi toate informaţiile inutile
Iar compasul se tot învârte
Se învârte între iad şi paradis,

Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Nu te va înşela niciodată

Îţi întorci ochii spre cadrul ferestrei
Către luminile de pe deal
Iar distanţa îţi pare aşa de ciudată acum
Iar camera întunecată aşa de nemişcată

Lasă-ţi durerea să fie tristeţea mea
Lasă-ţi lacrimile să fie şi ale mele
Lasă-ţi curajul să-mi fie model
Iar Nordul pe care îl vei găsi va fi cel adevărat
Când nu mai ai nici o informaţie
Iar compasul nu-ţi mai arată nimic, aşa cum deja o ştii


Urmează-ţi sufletul
Lasă-l să te ghideze
Lasă-l să te ghideze
Lasă-l să te ghideze pe calea ce o urmezi...