Era pe vremea când mergeam dimineaţa la Agora, lucram până în dimineaţa de a doua zi când, cu ochii năpădiţi de nisipul oboselii, mergeam acasă să dorm câteva ore ca să o iau apoi de la capăt. Priveam năuc dar fericit oamenii venind la lucru pe când eu încheiam socotelile. Gabi Radic ştie, era părtaş al acelor nopţi febrile de nesomn. Dacă mai ţii minte, Gabi, vizitam "Edy Pizza" în toi de noapte să ne luăm de mâncare, printre altele prăjitura aceea ca un cartof cu nucă de cocos pe el. 
Hihi, mă gândesc şi eu uneori... Din fericire nu mi se mai întâmplă. Din păcate, nu cred că mai sunt în stare.
Man, ce bine ne cădeau piţele alea :-)