Lui I.!
Da, ştiu că aseară a fost lună plină şi că la ora cînd ai plecat spre casă ai văzut o lună plină enormă, galben-roşiatică aşa cum numai noiembrie ştie să picteze. În drum spre Evul Mediu m-am uitat prin parbriz şi eu la ea, dar era mult mai târziu iar Luna urcase pe boltă, se micşorase şi devenise cât un bănuţ argintiu. Nici urmă de roşeaţă, nici urmă de tulburător gigantism! Şi totuşi, culmea, în sufletul meu Luna ta era încă mare şi roşie!
