October 2005 Archives

Căutând într-un dicţionar muzical imaginea unui instrument nu agresiv, nu strident, ci capabil să scoată sunete care să-mi atingă zone mai retrase ale sufletului, toate acestea de fapt ca să-mi descriu mai bine pe cineva, am dat - inserat între filele galbene ale dicţionarului - de un alt instrument, de tortură, alb şi pătat de lacrimi. Era ca şi cum aş fi dat de un violoncel care mi-a cântat şi apoi brusc mi-a străpuns sufletul cu arcuşul. Noroc că, în loc de lacrimi, pe corzile arcuşului s-au prelins frunze moarte. La naiba, e toamnă şi nu (mi-)e bine!

Constat repetitiv: a iubi este cuvânt interzis în gaşca bărbaţilor. A iubi sau a nu uita să iubeşti o femeie echivalează cu auto-excluderea din clubul exclusivist al posesorilor de baston... de mareşal. Iubirea, de cele mai multe ori un atribut decăzut când ar trebui să fie verb cu nerv, ne-ar face cică imunodeficienţi, nervoşi şi suspicioşi. Arţăgoşi, geloşi şi ranchiunoşi. Iubirea rezidă în gesturi mărunte şi totuşi, elita capabilă de atâtea bătălii măreţe e un uriaş cu picioare de lut când vine vorba de a o însufleţi. Iubirea...

Nu mă întrebaţi de ce l-am numit odată, într-un avânt flagelant, Cobra. Alexandru n-are nimic din graţia înfiorătoare a cobrei, e de fapt un prieten cu care mă întâlnesc rar, iar atunci când se întâmplă mă simt grozav de bine pentru că e unul din puţinii oameni calmi, netulburaţi, care pare să descindă în viaţa mea dintr-un alt secol, cu străzi paşnice şi integrame, cu voci aproape şoptite şi gânduri împărtăşite fără a fi concretizate în rostire. Alex parca mi-ar cunoaşte cheia, pe care totuşi o ţine delicat într-un buzunar al sufletului său alb.

Dragă Quars!

Îţi scriu din nou acum, după ce vreme de mai bine de trei epoci quartiene am stat şi i-am studiat pe pământeni. Nu te mai plictisesc cu detalii tehnice şi ştiu că nici ciudăţenia numită de ei politică nu te prea interesează, la urma urmei am mai întâlnit toate astea pe atâtea alte planete, sub alte nume, cu alte personaje. Am să-ţi scriu în schimb de interesantele schimbări de comportament pe care am putut să le observ la ei de-a lungul şederii mele aici.

Din nou, un cuvânt rezonând în timpan: a jindui. Cu ecou în jilav, nu întâmplător. Azi e ziua J.

Poate un glonţ să se numească Alex?

În săptămânile care au trecut, mii de suflete nevinovate au urcat la ceruri, victime ale lui H5N1 (dacă uraganelor omenirea le-a dat nume de femei, se pare că la viruşii mortali se poartă iniţialele - vezi şi AIDS). RIP!

Şi a venit şi ziua Z: Mircică s-a ridicat la verticală şi merge ca un vector ezitant de la A la B, spre bucuria şi spre uimirea noastră. Înţeleg finalmente bucuria altora în faţa acestor etape bifate, ele vin aşa cum vine picătura de apă pe care o aştepţi să cadă de pe streaşină şi care pică în contratimp cu aşteptarea ta copilărească.

Pe când ziceam şi eu că am scăpat de mania coliziunilor necontrolate in Photoshop, hop şi razele acestea, ciocnindu-se din nou şi explodând extatic.