L-am cunoscut pentru prima oară după o călătorie la Deta, în Timiş. Odată întorşi acasă ne-am grăbit să-l descoasem, să vedem de ce e în stare, ce ne oferă şi dacă e pe măsura promisiunilor. Licăririle de inteligenţă le-am pus pe seama laudelor cu care fusese garnisit de către prieteni şi nu ne aşteptam la nimic mai mult decât o prietenie de-o seară, un savuros dar concis dialog din care ambele tabere să aibă de câştigat: el să-şi adjudece respectul şi efemera noastră admiraţie, noi să adulmecăm parfumul lui acrişor şi să îmbogăţim seara cu vagi amintiri remontate de el. E de ajuns să spunem că şi-a onorat cu preaplin promisiunea şi că, graţie unei crame din oraş, vinul Roşu Burgund de Recaş - despre el este vorba - ne îndulceşte serile odată la câteva luni, nu mai des pentru a nu-l banaliza, nu mai rar pentru a nu-i uita aroma de spiriduş lichefiat roşu-închis.
