Odată migraţi cu firma la o nouă locaţie, fiecare din noi a căutat să-şi reconfigureze profilul gastronomic în funcţie de patiseriile, restaurantele sau terasele din noua zonă. După ce, vreme de mai bine de un an, mă obişnuisem cu delicioasele produse de la "Le Croaissant Parisien" (căruia, nu mai ştiu de ce, îi spuneam Croasantul vesel), vedeta acestuia fiind Choux á la crème, aici, lîngă aşa-zisă Piaţă de ruşi, starul e plăcinta cu varză (de remarcat influenţa pe care diversele zone ale oraşului o exercită asupra felurilor de mâncare).
Ca o compensare pentru decompensarea suferită, căci nobilul choux cremos depăşea ca rafinament sovietica plăcintă vărzoasă, am adăugat meniului o magdalenă aflată pe undeva la mijloc între lux şi necesitate. Zilele trecute, după o îndelungată şi bovină nepăsare, am reuşit să fac legătura cu celebra madlenă proustiană, deşi româneasca Magdalenă, în afară de striaţii şi de apartenenţa la variata familie a checurilor, nu cred că mai are şi alte asemănări cu livresca sa rudă. Pentru comparaţie, vezi Madeleine aşa cum o face unul din urmaşii lui Proust.
