Terminat astăzi ultima carte din trilogia autobiografică Elias Canetti (ultimul volum, Jocul privirilor). Găsisem cele trei volume la anticariat - Canetti, deşi laureat Nobel pentru literatură în '81, îmi suna doar vag cunoscut, dar fiindcă mă atrag biografiile - un (poate facil) obicei moştenit din anii liceului când devoram cărţile - le-am cumpărat cu senzaţia unei capturi valoroase.
Desigur, senzaţia s-a confirmat, dar într-un sens mult mai profund şi depăşindu-mi aşteptările. Interesant că tot de la anticariat am cumpărat şi Jurnalul lui Graham Green, citit nu demult şi acesta. Diferit ca stil şi substanţă (Canetti povesteşte viaţa retrospectiv, Green o consemnează la prezent, autobiografia şi jurnalul diferă evident), "Jurnalul" m-a deprimat, fiind radiografia unei îmbatrîniri punctate şi analizate intelectual.
Descoperite mecanismele intime ale scrisului şi îmbătrânirii reflexive prin Green, descoperită Viena avangardistă şi pagini de un real farmec la Canetti, aşa cum trebuie să fie cărţile geniale şi autorii lor geniali. La ambii, decoperit angrenajul subtil şi în cascadă al naşterii unei opere, sublimarea, transformarea şi concretizarea experienţelor personale în opere literare. Aştept încrezător descoperiri ulterioare (aflat de la Canetti, ca un fel de hyperlink, de o povestire numită de Kafka "cea mai frumoasă povestire scrisă vreodată" - voi reveni, căci nu-i mai ţin minte titlul). Importantă şi interesantă - parcurgerea literaturii semnificative prin recomandări inserate în biografiile unor scriitori.
